„Avem 30 de milioane de lei în buget, prevăzuţi pentru acest program de perdele forestiere. Eu sper ca noi să putem în luna aprilie să facem, deja, primele perdele forestiere, şi să înţeleagă şi proprietarii de terenuri să vină parte în proiect. De altfel, ei vor primi o rentă, conform legislaţiei, de 10 ori preţul pe hectar, preţul mediu al masei lemnoase din anul respectiv, aproximativ 1.000 de lei pe an şi pe hectar”, a spus Lucia Varga.

Aceasta a precizat că, în prima etapă, vor fi realizate perdele în lungime de 870 de kilometri, din cei 1.700 de kilometri de drumuri de-a lungul cărora trebuie plantate aceste perdele.

„Programul se derulează pe o perioadă de cinci ani, pentru că odată înfiinţate, perdelele trebuie şi întreţinute, până ajung la starea de masiv şi vom începe realizarea acestor perdele împreună cu consiliile judeţene, în primul rând acolo unde proprietarii vor deveni parte în proiect. Unde nu, vom începe procedura de expropriere, prin Romsilva, aşa cum spune legislaţia. Alocăm fondurile pe bază de contract Consiliilor judeţene, pentru înfiinţarea acestor perdele şi pe măsură ce sunt necesare fonduri pentru întreţinerea lor, vom primi din nou alocări financiare. Este important de spus că aceste fonduri provin din vânzarea certificatelor de emisii de bioxid de carbon. Banii au fost viraţi de la Ministerul Finanţelor în bugetul nostru, tocmai pentru a finanţa acest program”, a arătat Varga.

Pe 23 decembrie 2013, Guvernul a aprobat ordonanţa de urgenţă privind programul naţional de realizare a perdelelor forestiere pe drumurile naţionale şi pe autostrăzi.

Sursa: Agerpres