Marius Ghenea aduce noul iPad în România. Vezi la ce preț

Marius Ghenea aduce noul iPad în România. Vezi la ce preț
Publicat de CAPITAL la 15 martie 2012, 17:35

Ultima generație a tabletei iPad va ajunge în România la mijlocul săptămânii viitoare, unul dintre primele magazine online care îl vor comercializa fiind PC Garage, deținut de omul de afaceri Marius Ghenea.

PC Garage va comercializa noul iPad începând cu data de 21 martie, la un preț de 2.999 de lei, sumă pentru care cumpărătorul va primi versiunea de 16 Gb + wi-fi.

Conform unor surse din interiorul companiei, deocamdată nu se pot face precomenzi pentru noul iPad pe magazinul online PC Garage, însă acestea vor putea începe în cursul zilei de astăzi.
Apple a lansat pe 7 martie a treia versiune a tabletei iPad, cu tehnologie 4G/LTE, ceea ce înseamnă că utilizatorii vor putea naviga la viteze de circa zece ori mai mari decât în prezent.  Noul iPad are ecran Retina Display (2.048 x 1.536 pixeli) cu 3,1 milioane pixeli, adică cu un milion mai mulţi pixeli  decât un televior HD, un procesor A5X, quad core, care este de patru ori mai performant decât Nvidia Tegra 3, cameră foto de 5 MP cu autofocus şi  funcţie de detectare a feţei, care poate filma la rezoluţie full HD, 1080p. 

Informații articol
Etichete:
Publicat în: Info util
Condiții de preluare

Informațiile publicate de capital.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.