Mario Draghi, BCE: „Pe ansamblul zonei euro, situaţia pare a fi pe cale de a se stabiliza”

Mario Draghi, BCE: „Pe ansamblul zonei euro, situaţia pare a fi pe cale de a se stabiliza”
Publicat de CAPITAL la 27 februarie 2012, 08:47

Preşedintele Băncii Centrale Europene, Mario Draghi, a declarat la Mexico City că economia europeană este pe cale să se stabilizeze, cu „o anumită îmbunătăţire ici-colo”, relatează AFP.

„Am avut un al patrulea trimestru extrem de slab anul trecut. În prezent se poate vedea o stabilizare timidă la niveluri scăzute de activitate, dar şi câteva semne, primele semne, ale unei anumite îmbunătăţiri ici-colo”, a declarat presei Draghi, la sfârşitul unei reuniuni a miniştrilor de finanţe şi a guvernatorilor băncilor centrale ale statelor din G20. În opinia sa, „în unele ţări va exista o uşoară recesiune, însă pentru ansamblul zonei euro, situaţia pare a fi pe cale de a se stabiliza”.
„Se poate vedea o revenire a încrederii pe pieţele financiare în general faţă de euro. Prin urmare, sentimentul general este că euro este în prezent mai sigur decât la momentul summitului de la Cannes” de la începutul lunii noiembrie, a subliniat preşedintele BCE. Acţiunea BCE, care s-a lansat în decembrie în operaţiuni inedite de împrumuturi pe trei ani şi fără plafon pentru bănci, a fost salutată de G20.
„Salutăm de asemenea îmbunătăţirea situaţiei pieţelor determinată de măsurile luate de BCE”, se arată în declaraţia finală a reuniunii G20. „Vedem tot mai multe semne de stabilizare pe pieţe şi prevăd o revenire a creşterii pozitive pentru UE şi zona euro în al doilea semestru din acest an”, a declarat la rândul său comisarul european pentru afaceri economice, Olli Rehn.
Sursa: Agerpres

Informații articol
Etichete:
Publicat în: Arhiva
Condiții de preluare

Informațiile publicate de capital.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.