Intenţia de vânzare a fost prezentată anul trecut în Planul Naţional de Infrastructură al Guvernului britanic.

Marea Britanie, conform căruia Executivul speră să obţină până în 2020 aproximativ 20 miliarde de lire sterline din vânzarea activelor financiare şi corporatiste.

Sindicatul feroviar RMT şi Partidul laburist şi-au exprimat temerile privind vânzarea Eurostar, iar ministrul britanic de Finanţe, George Osborne, a afirmat luni: 'Suntem determinat să sprijin deciziile de reformare a economiei ţării şi de reducere a datoriei. Astfel încât vom continua cu potenţiala vânzare a participaţiei de 40% în Eurostar. Ca parte a planului de a obţine până în 2020 aproximativ 20 miliarde de lire sterline din vânzarea de active, această vânzare va avea o contribuţie importantă la obiectivul nostru de reducere a datoriei publice'.

În schimb, Mick Cash, secretar general al sindicatului feroviar RMT, a afirmat că în urma vânzării Eurostar o parte mai mare din industria feroviară a ţării va ajunge pe mâini străine.

Companiile interesate în achiziţionarea participaţiei de 40% în Eurostar au termen până la sfârşitul lunii octombrie să anunţe Trezoreria. Guvernul se aşteaptă să ajungă la un acord definitiv în primul trimestru din 2015.

Eurostar a devenit operaţional în 1994 ca un parteneriat între trei companii feroviare: SNCF (Franţa), SNCB (Belgia) şi British Rail. De atunci, Eurostar a transportat peste 145 milioane de pasageri, numai în 2013 fiind înregistraţi peste zece milioane de pasageri.

Alte posibile vânzări de active ar putea include participaţia deţinută de Guvern la compania de îmbunătăţire a uraniului URENCO şi activele de pensii ale Royal Mail.

În curând, Eurostar va fi nevoit să facă faţă concurenţei. Primele trenuri ale Deutsche Bahn, compania germană care a obţinut autorizaţia de a opera prin tunelul de sub Canalul Mânecii, vor intra în exploatare în anul 2016, când vor lega Londra de Frankfurt, via Bruxelles şi Koln, şi Londra de Amsterdam, via Rotterdam.

AGERPRES

Te-ar putea interesa și: