Marea Britanie și Franța au căzut la pace în privința taxei pe tranzacțiile financiare?

Marea Britanie și Franța au căzut la pace în privința taxei pe tranzacțiile financiare?
Publicat de CAPITAL la 27 ianuarie 2012, 11:08

Ministrul francez al Economiei, Francois Baroin, a declarat ieri că se poate vorbi despre o ”înţelegere cordială” cu Londra, reacţionând astfel la declaraţiile primului ministru britanic, David Cameron, care a afirmat că taxa pe tranzacţiile financiare dorită de Franţa şi Germania este o ”nebunie”, informează Agerpres.

”Avem într-o înţelegere cordială cu britanicii”, a afirmat oficialul francez, referindu-se la schimburile acide de replici dintre Londra şi Paris în problema consolidării disciplinei bugetare în Europa.
”Chiar aceasta este logica britanică”, a adăugat Francois Baroin despre taxa pe tranzacţiile financiare, afirmând că Marea Britanie a ”pus toate ouăle în acelaşi coş, acela al dezvoltării industriei financiare”. ”Aşadar, dacă există o ţară care va fi ultima care să adopte o taxă europeană, evident că aceasta va fi Marea Britanie”, este de părere oficialul de la Paris.
Într-un discurs susţinut la Forumul Economic Mondial care are loc zilele acestea la Davos, premierul britanic a afirmat că apărarea unei taxe pe tranzacţiile financiare, într-o perioadă în care Europa încearcă să-şi consolideze creşterea economică, este ”o nebunie”.
Problema introducerii taxei pe tranzacțiile financiare la nivelul UE a scindat UE la ultimul summit, izolând Marea Britanie de restul statelor membre.

Informații articol
Etichete:
Condiții de preluare

Informațiile publicate de capital.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.