De asemenea, în contextul avertizărilor de vreme severă – Cod Portocaliu și Cod Roșu, au  fost transmise mesaje de protecție a populației prin intermediul sistemului de avertizare Ro-Alert în județele Alba, Dolj, Maramureș și Sălaj.

În urma furtunilor de scurtă durată, dar de intensitate semnificativă, au fost semnalate efecte negative la nivelul a 28 localități din 6 județe (Bihor, Caraș-Severin, Dolj, Hunedoara, Maramureș și Sălaj). Pompierii militari, sprijiniți de autoritățile locale, au intervenit pentru evacuarea apei din 41 locuințe, 108 curți și beciuri, dar și de pe 12 străzi.

Potrivit primelor estimări, din cauza căderilor de grindină, au fost afectate 93 acoperișuri de case, 10 acoperișuri de bloc, 2 acoperișuri de instituții publice, 255 autovehicule și 204 copaci.

Pentru evitarea producerii unor situații de urgență autoritățile le recomandă cetățenilor ca pe timpul manifestării vântului puternic, să rămână în spații închise care le asigură protecția.

De asemenea, pentru limitarea posibilelor pagube generate de vântul puternic, parcarea autoturismelor se va realiza în zone ferite, la distanță față de copaci sau stâlpi de electricitate.

Te-ar putea interesa și: