Marcel Ciolacu, promisiune pentru români: Anul viitor nu va exista nicio modificare a Codului Fiscal

Sursă: Inquam Photos, Octav Ganea

Președintele PSD, Marcel Ciolacu, a avut joi o întâlnire cu reprezentanții mediului de afaceri reuniți în Confederația Patronala Concordia. În urma discuțiilor purtate, liderul PSD le-a promis acestora că în 2023 nu va exista nicio modificare a Codului Fiscal.

În urma întâlnirii de joi cu reprezentanții mediului de afaceri, președintele PSD, Marcel Ciolacu, anunță că anul următor nu va mai exista nicio modificare la Codul Fiscal.

Totodată, liderul PSD subliniază că după discuțiile purtate joi, se bucură de faptul că cele mai puternice companii românești, dar și străine care activează în România sunt de acord cu privire la creșterea salariului minim.

„Le-am transmis astăzi reprezentanților mediului de afaceri reuniți în Confederația Patronala Concordia că anul viitor nu va exista nicio modificare a Codului Fiscal. În același timp, mă bucur că unele dintre cele mai puternice companii românești și străine care activează în România susțin necesitatea creșterii salariului minim”, a declarat Marcel Ciolacu.

1,5 milioane de români încasează un salariu minim

Liderul PSD susține că în momentul de față există 1,5 milioane de români care încasează salariul minim, iar o mare parte dintre ei lucrează în mediul privat.

Ciolacu susține că aceste persoane trebuie să o ducă mai bine pentru a nu pleca din țară spre venituri mult mai mari. El a amintit și de propunere venită din partea Uniunii Europene privind salariul minim european.

„Avem nevoie ca acești oameni să o ducă mai bine și să nu mai fie tentați să plece din țară. Iar validarea acestei măsuri vine și din partea Uniunii Europene care a stabilit recent un salariu minim european”, adaugă Marcel Ciolacu.

Marcel Ciolacu: Este nevoie de măsuri suplimentare în domeniul energiei

Liderul PSD susține că se va întâlni periodic cu reprezentanții modului de afaceri, astfel încât toate măsurile necesare să poată fi luate.

Marcel Ciolacu a amintit și de alocarea a 6% din PIB pentru finanțarea economiei, însă susține că este nevoie de măsuri suplimentare, în special în domeniul energiei, astfel încât competitivitatea mediului de afaceri românesc să fie menținută.

„Voi continua să mă întâlnesc periodic cu mediul de afaceri pentru că politicile publice de creștere a veniturilor populației trebuie să meargă concomitent cu măsurile pentru sprijinirea sectorului privat.

Am alocat deja 6% din PIB pentru finanțarea economiei, dar este nevoie de măsuri suplimentare mai ales în domeniul energiei pentru a menține competitivitatea mediului de afaceri românesc”, a mai precizat Marcel Ciolacu după întâlnirea cu reprezentanții mediului de afaceri.