România susține aderarea Republicii Moldova şi Ucrainei la UE

Premierul României, Marcel Ciolacu, a reamintit vineri, 18 august 2023, că „focul firesc al Republicii Moldova şi Ucrainei este în familia europeană”, Guvernul de la București susținând ferm „o decizie politică, până la finele anului, pentru deschiderea negocierilor de aderare la Uniunea Europeană cu ambele state.”

„Am discutat şi situaţia regională. Am făcut o inventariere a implicaţiilor de securitate pentru Republica Moldova, în condiţiile provocărilor Federaţiei Ruse în regiunea Mării Negre. Am reiterat faptul că locul firesc al Republicii Moldova şi Ucrainei este în familia europeană. România susţine puternic o decizie politică, până la finele anului, pentru deschiderea negocierilor de aderare la Uniunea Europeană cu ambele state.

De asemenea, am salutat rezultatele Summitului NATO de la Vilnius care au facilitat aprofundarea colaborării practice dintre Ucraina şi NATO. În final, aş dori să vă spun domnule prim-ministru, draga Dennis, să continuaţi să luptaţi ca şi până acum. Aveţi în spate aliaţi puternici- SUA, NATO şi Uniunea Europeană şi vecini precum România pe care vă puteţi baza întotdeauna la greu.

Nu aveţi niciun motiv să daţi vreun pas înapoi. Şi sunt convins că, la final, depăşind acest moment întunecat al istoriei veţi reuşi să vă construiţi un viitor mai sigur şi mai prosper”, a declarat, vineri, Marcel Ciolacu în cadrul unei conferințe de presă comună cu premierul Ucrainei, Denys Shmyhal.

România și Occidentul sunt alături de Ucraina

Marcel Ciolacu l-a asigurat pe omologul său că atât România, cât și structurile occidentale, SUA, NATO și Uniunea Europeană (UE), sunt alături de Ucraina pe durata războiului, ci nu numai.

„Să continuați să luptați ca și până acum. Aveți în spate aliați puternici – SUA, NATO și Uniunea Europeană și vecini precum România, pe care vă puteți baza întotdeauna la greu. Eu și guvernul pe care îl conduc vom continua să acordăm sprijin deplin și consistent pentru Ucraina. Suntem uniți împotriva agresiunii militare a Federației Ruse și a actelor de barbarie și lașitate îndreptate împotriva poporului ucrainean.

Pierderea de vieți nevinovate în acest conflict fără sens trebuie să înceteze. Exprim încă o dată sprijinul total pentru independența, suveranitatea și integritatea teritorială a Ucrainei. Vom fi alături de Ucraina atât timp cât va fi nevoie, până la victoria Ucrainei și restaurarea integrității teritoriale a acesteia, dar și mai departe, în procesul de reconstrucție a țării”, a adăugatt liderul social-democraților.