Majorarea salariului minim la 700 lei, negociată de Guvern cu FMI
Guvernul negociază cu Fondul Monetar Internaţional majorarea salariului de bază minim brut pe ţară de la 670 lei la 700 lei, a declarat vineri ministrul Finanţelor, Gheorghe Ialomiţianu.
Ministrul a precizat că Executivul consideră că o asemenea creştere este justificată și că vor avea loc discuţii pe această temă şi cu organizaţiile patronale.
În urmă cu un an, Guvernul a decis creşterea salariului minim de la 600 lei la 670 lei, tot în urma negocierilor cu FMI, premierul Emil Boc arătând atunci că majorarea acoperă în fapt nivelul inflaţiei pe 2009 şi 2010.
Informațiile publicate de capital.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.





