Apple Inc trebuie să-şi îmbunătăţească strategia de vânzări din China dacă vrea să facă faţă creşterii enorme a vânzărilor de pe această piaţă, consideră experţii din industrie consultaţi de cel mai mare ziar chinez „Ziarul Poporului”.
Dacă veniturile totale ale Apple au crescut cu 82% în trim.III o bună parte din performanţă se datorează Chinei, care reprezintă circa 10% din acestea. Deşi Tim Cook, COO al Apple a spus că piaţa chineză este doar „zgâriată la suprafaţă” de Apple, analiştii cred că americanii nu vor face faţă propriului succes. „Dacă mă uit la dezvoltarea pe termen lung a Apple în China, am mari îndoieli că-şi va putea susţine vânzările”, spune Lu Libin, analist la compania Analysys International.
Principala problemă a Apple în China este aceea că are doar patru magazine, ce realizează vânzări zilnice de 35 de milioane de dolari. Spre comparaţie, în SUA, o ţară cu o populaţie de patru ori mai mică, există 236 de magazine Apple. Lipsa punctelor de vânzare, plus întârzierea lansării noilor produse în China (iPhone 4 a fost lansat cu o întârzire de 9 luni) au făcut ca produsele Apple să fie la mare căutare pe piaţa neagră. Oficial, un iPhone 4 costă 540 de euro (aproape cât salariul mediu lunar din cele mai dezvoltate regiuni chineze), iar pe piaţa neagră se vindea cu un preţ dublu.
Apple are în acest moment o cotă de piaţă de 7% pe piaţa chineză a smartphone-urilor, care anul trecut a însemnat 19 milioane de unităţi.