Ludovic Orban este „în secret” membru USR-Plus!

Sursa: INQUAM Photos, Sabin Cirstoveanu

Ludovic Orban a avut de înfruntat critici dure din interiorul partidului pentru modul în care a negociat ministerele PNL din guvernul Florin Cîțu. Încăpățânarea sa de a fi președintele Camerei Deputaților, o poziție cu o valoare simbolică redusă, iar cu o valoare de întrebuințare politică și mai mică, a făcut ca USR să primească ministere puternice, dar mai ales având în portofoliu bani mulți de gestionat. Ministerul Transporturilor, Ministerul Sănătății, Ministerul Economiei, Ministerul Investițiilor și al Proiectelor europene, sunt conduse de membru USR. Ca să nu mai vorbim despre Ministerul Justiției.

Liberalii au luat pe lângă poziția de prim-ministru, în care l-au cantonat pe Florin Cîțu, mai mult ministere de imagine: Ministerul de Externe, Ministerul Apărării Naționale, Ministerul de Interne, Ministerul de Finanțe, Ministerul Muncii, Ministerul Educației, totul culminând cu Ministerul Culturii. Văzând această poză din interiorul guvernului îți dai seama că poziția de prim-ministru devine mai mult simbolic, autoritatea lui Florin Cîțu fiind greu pusă la încercare în condițiile unei coaliții guvernamentale în care fiecare vot contează. Este de văzut dacă fostul ministru de finanțe se va transforma într-un personaj cu autoritate, sau va rămâne cu imagine de director într-o multinațională, dominată de memo-uri și proceduri administrative. Cu alte cuvinte, dacă va avea creativitatea necesară ca să se reinventeze.

Aliații lui Ludovic Orban din interiorul PNL susțin că acesta avut o strategie deșteaptă în cap atunci când a cedat toate ministerele care gestionează bugetul României în anul 2021. Aceștia susțin că Ludovic Orban a făcut o mișcare de retragere strategică din fața unui val de recesiune economică. Cu alte cuvinte, având datele din poziția de prim-ministru, Orban și-a dat seama că gestionarea ministerelor economice va fi extrem de grea în perioada următoare, așa că le-a păsat lui Dacian Cioloș și Dan Barna. Ca să-și frângă ei gâtul.

Cei care sunt împotriva actualului președinte al PNL susțin că nu e vorba de nicio strategie, ci pur și simplu Ludovic Orban a avut un singur obiectiv: să ajungă președintele Camerei Deputaților. În rest nu i-a păsat de partid. A luat ministere preferate de Klaus Iohannis, într-o încercare de a-i păstra sprijinul politic pentru bătăliile din interiorul partidului. Sau, poate că așa cum glumea una din sursele politice consultate de Capital: Să nu aflăm în 2024 că Ludovic Orban era „în secret” membru USR-Plus…

Indiferent de motivul pentru care Ludovic Orban a ales să cedeze cea mai mare felie din tortul guvernării, întrebarea care se pune este următoarea: Ce se va întâmpla cu PNL dacă USR va reuși să gestioneze criza economică mult mai bine decât au făcut-o liberalii?

Sursa foto INQUAM / Sabin Cirstoveanu