Lucrările la Pasajul Doamna Ghica avansează încurajator. Gabriela Firea: Sunt des pe șantiere, pentru a dinamiza activitatea

Lucrările la Pasajul Doamna Ghica avansează încurajator. Gabriela Firea: Sunt des pe șantiere, pentru a dinamiza activitatea

Sursă foto: INQUAM/Alexandru Bușca

Publicat de Leonard Bădilă la 28 iulie 2020, 22:38

Lucrările la Pasajul Doamna Ghica avansează „văzând cu ochii” iar toți cei implicați lucrează pentru a respecta termenele asumate şi a finaliza lucrările în această toamnă, conform celor transmise de Gabriela Firea. Primarul general al Capitalei spune că se află pe șantiere „pentru a dinamiza activitatea”.

„Ochiul vigilent sporeste munca! Sunt des pe santiere, pentru a dinamiza activitatea. Lucrările la Pasajul Doamna Ghica progresează. Se lucrează la foc continuu, pentru a respecta termenele asumate și a finaliza lucrările în aceasta toamnă.
Proiectul reprezintă o prioritare pentru noi, analizându-se zilnic progresul lucrărilor, astfel încât să nu existe sincope în realizarea acestui obiectiv extrem de important pentru cetățenii municipiului București.

In prezent, am finalizat coloanele si zidurile de sprijin ale rampei Pipera și am demarat lucrările pentru suprastructura culeei, care intr-un termen foarte scurt va prinde contur pentru susținerea tablierului.

Lucrările pentru rampa Pantelimon avansează văzând cu ochii, coloanele pentru pila 2 sunt realizate în proportie de 90%, au inceput betonările pentru fundația zidului de rampă iar platforma pentru inceperea coloanelor culeei 2 este pregatită și asteaptă utilajul de forat pentru demararea coloanelor si la acest element”, scrie Gabriela Firea pe Facebook.

Se lucrează concomitent și la următoarele lucrări

De asemenea, aceasta a spus că se lucrează concomitent și la lucrările de sistematizare verticală. Primarul general al Capitalei a menționat și disconfortul creat, spunând că face „apel la înțelegerea locuitorilor din zonă cât și a participanților la trafic”.

„Se lucrează concomitent și la lucrările de sistematizare verticală, se montează borduri și se execută infrastructura de drum (trotuar, parcari).

Facem apel la înțelegerea locuitorilor din zonă cât și a participanților la trafic pentru disconfortul creat și îi asiguram că depunem toate eforturile pentru a finaliza cât mai repede lucrarile,în vederea descongenstionarii traficului din zonă.

Lucrarile sunt realizate de companiile municipale : Trustul de cladiri metropolitane, Consolidări și Dezvoltare Durabilă.

Menționăm că activitatea pe șantiere se desfasoară în parametri optimi și că au fost implementate toate măsurile de siguranță pentru angajați cât și normele igienice și sanitare impuse în această perioadă, în vederea protecției și prevenției răspândirii Covid 19”, a conchis Firea.

Sursă foto: INQUAM/Alexandru Busca

Informații articol
Despre autor
Leonard Bădilă

Am finalizat Facultatea de Litere și Limbi Străine în cadrul Universității Hyperion din București, iar ulterior am absolvit masterul la Facultatea de Jurnalism, specializarea Comunicare Mediatică și Publicitate, în cadrul aceleiași universități. Colaborarea cu Capital.ro a început în anul 2019.

Condiții de preluare

Informațiile publicate de capital.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.