Lucian Anghel: Bursa de Valori Bucureşti a reuşit să aducă educaţia financiară mai aproape de 30.000 de români

Bursa de Valori Bucureşti (BVB) a reuşit în ultimii ani, împreună cu partenerii săi, să aducă educaţia financiară mai aproape de circa 30.000 de români de pe toate palierele de vârstă, deşi în continuare sunt foarte puţini români care investesc pe bursă, în comparaţie cu potenţialul, a declarat, duminică, Lucian Anghel, preşedintele Bursei de Valori Bucureşti (BVB), la târgul de servicii financiare "Banii Tăi Expo", organizat sub "umbrela" Zilei Naţionale a Investiţiilor.

"De 3-4 ani, Bursa de Valori Bucureşti, împreună cu partenerii săi, a reuşit să aducă educaţia financiară mai aproape şi să aibă contact cu peste 30.000 de români, ceea ce este extraordinar pentru că discutăm de toate palierele de vârstă, de la copii de şcoala generală, discutăm de liceeni şi de studenţi cu proiectul "Fluenţi în Finanţe" şi, de asemenea, despre companii, unde acest proiect a fost un succes. Conform unor studii, una dintre solicitările angajaţilor pe lângă salariu şi poate pensie privată a fost să afle mai multe despre educaţia financiară: să ştim ce să facem cu banii pe care îi agonisim cu atâta trudă şi vrem să ştim cum putem săi fructificăm foarte util, adică să-i punem să lucreze pentru noi", susţine Anghel. 

Acesta a precizat că studiile de specialitate arată că România se află pe unul dintre ultimele locuri din UE din punct de vedere al gradului de educaţie financiară, în condiţiile în care doar unul din patru români a răspuns corect la 3 din 4 întrebări. 

SURSA: Agerpres