“Anii 2010 si 2011 au fost destul de asemanători din punctul de vedere al continuei scăderi și degradări a pieței produselor alimentare, piață în care își desfășoară activitatea două dintre companiile deținute de mine, respectiv Meda Prod (locul 2 în București și 6 în România,  în piața mezelurilor, conform MEMRB) și Vincon Vrancea (locul 1 în cotă volumică în piața vinurilor, conform MEMRB). Într-un  context și mai dificil s-a aflat industria hotelieră în cadrul căreia activez  cu hotelul Favorit, complexul Melodia și fast- food-ul Summer Time, toate locate în stațiunea Venus. Chiar și în acest context al pieței, am reușit să nu diminuăm semnificativ cifra de afaceri a companiilor  grupului, începută în 2008, respectiv un grad de îndatorare zero la instituțiile bancare, înregistrându-se totuși o diminuare a profitabilității afacerilor”, spune Luchi Georgescu.

Unde au mers invesțiile

Chiar dacă această perioadă a fost una dificilă din cauza reducerii bugetelor alocate de consumatori atât pentru mâncare, băutură  cât și vacanțe, s-au continuat la Vincon investițiile începute în anii anteriori, în plantații de viță de vie pe terenurile deținute în podgoriile Odobești, Cotești, Panciu și Huși, în echipamente performante pentru vinificație, în achiziții de terenuri de viță de vie și în marketing, în valoare de câteva milioane de euro.

La Meda s-a continuat atât dotarea fabricii cu echipamente performante, cât și mărirea și modernizarea parcului auto. În industria hotelieră pentru turismul estival, s-a demarat în anul 2010 la Complexul Melodia, aparținând Venus Holiday 2000, un amplu program de modernizare și creștere a gradului de confort la 4 stele.” Deși costurile au crescut foarte mult în ultimii doi ani, am reușit să  menținem o calitate de excepție a  produselor noastre, cu un impact semnificativ asupra marjei de profit, din respect față de consumator și afaceri gândite întotdeauna pe termen lung”, arată Georgescu.

Principalele realizări

“O realizare importantă pentru noi a fost lansarea/relansarea brandului Viță Românească, din portofoliul Vincon. Ne-am propus sa construim un brand contemporan, pentru români și România,  și cred că suntem pe drumul cel bun”, adaugă femeia de afaceri.

Grație investițiilor făcute afacerile lui Luchi Georgescu au revenit pe creștere. “Afacerile mele se situează  pe un trend ascendant, astfel încât pot să găsesc argumente că vor veni și timpuri mai prospere pentru noi, pentru consumatorii noștri cât și pentru toți românii”, spune ea.

În primul semestru al lui 2011, Vincon Vrancea a înregistrat o creștere volumică de 10% (devenind lider de volum în piața vinului, conform MEMRB) și una valorica de 8,6%, în timp ce Meda Prod înregistrează pentru al treilea an consecutiv aproape aceleași rezultate financiare. Aceste rezultate au fost posibile pe fondul unor creșteri semnificative ale costurilor (de producție, comercializare și promovare a produselor), afectând marjele de profit care oricum pentru producătorii din România sunt deja diminuate.

În 2010, cifra de afaceri  consolidată a grupului de firme a fost de 248,4 milioane lei (60 milioane euro). “Subliniez  faptul că nici una dintre societăţi nu înregistrează nici un fel de datorii la bugetul de stat, furnizori sau  bănci, nefiind derulate de peste trei ani nici un fel de contract de credit , toate investiţiile fiind făcute din surse proprii”, spune Luchi Georgescu.

Planuri de viitor

“Pentru perioada 2012 – 2017, intenționez să derulez o  investiție importantă  la combinatul Odobești, în speță , concentrarea tuturor liniilor de îmbuteliere și depozitul central pentru vinurile de masă, soi, distilate și oțet precum și a tuturor serviciilor suport, inculsiv sediul administrativ. Se vor construi și două centre de vinificație  și depozitare a vinului vrac la Odobești și Huși. Se va continua deasemenea reconversia  viței de vie pentru vinurile de soi autohtone.

La Meda, dorim să extindem obiectul de activitate al societății, prin construirea unei secții pentru produse semi-preparate, însă această investiție se va concretiza numai  în funcție de evoluția pieței de consum. Pentru Venus Holiday, anul 2012 va însemna finalizarea lucrărilor la Resortul Melodia”, conchide Georgescu.

Potrivit ei, capitalurile proprii cumulate pe grup se cifrează la 41,3 milioane euro, în vreme ce activele imobilizate nete se situează la 32,4 milioane euro.
Luchi Georgescu are o avere estimată la 38-40 de milioane de euro, conform ultimei ediții a Top 300 Capital.