Fostul ministru de Finanțe în guvernarea PSD, Eugen Teodorovici, îi acuză pe actualii guvernanți că nu fac nimic pentru a ușura situația românilor afectați economic de pandemia de coronavirus.

Din contră, spune Teodorovici, o mare parte dintre concetățenii noștri primesc o nouă lovitură din partea autorităților, în condițiile în care cei care au beneficiat de șomajul tehnic nu mai pot figura ca asigurați în baza de date a sistemului de sănătate, din cauza neactualizării formularului 112.

”Costuri suplimentare pentru angajatori și angajați”

”INCREDIBIL‼️ REVOLTĂTOR‼️

Românii afectați de criza pandemică primesc o nouă lovitură!! O mare parte a acestora nu figurează ca asigurați în sistemul de sănătate, din cauza (ne)actualizării formularului 112, administrat de Ministerul Finanțelor Publice‼️

Este foarte grav ‼️ Asta se traduce prin costuri suplimentare pentru angajatori și angajati, pentru că vor trebui să depună o nouă declarație rectificativă pentru a putea fi asigurați.

Să sperăm că angajații trimiși în șomaj tehnic nu au nevoie de servicii medicale în această perioadă!

Orbane, Cîțule, când ziceați că finalizați informatizarea ANAF⁉️”, a scris Teodorovici vineri seară pe Facebook.

Neconcordanțe în bazele de date

În context, trebuie precizat că ministrul de Finanțe, Florin Cîțu, și-a asumat din digitalizarea și informatizarea ANAF ca fiind unul din pricipalele obiective ale mandatului său.

Cîțu estima că cel târziu în luna aprilie a anului curent obiectivel va fi îndeplinit, iar contribuabilii nu vor mai fi nevoiți să se lovească de birocrație și de numeroasele declarații pe format hârtie pe care trebuie în acest moment să le completeze.

În context, trebuie precizat că sute de mii de români aflați în șomaj tehnic s-au trezit că nu mai sunt asigurați la sănătate, deși contribuția a fost plătită.

În timp ce Casa Națională de Sănătate cere angajatorilor să depună din nou, declarații de corectare pentru fiecare salariat, specialiștii susțin că nu aceasta e problema, ci faptul că bazele de date ale Fiscului și Casei de Sănătate nu comunică, iar legile se contrazic.