Ce spune liderul deputaților PSD

„În primul rând trebuie să vedem ce face PNL, pentru că încalcă decizia CCR, pe de altă parte nu-şi respectă propriul coleg, ca să fiu elegant. În momentul în propui un coleg de partid şi nu te duci să-l votezi, într-o situaţie de criză cum este aceasta, nu este doar o lipsă de criză faţă de colegi, ci şi o iresponsabilitate crasă faţă de cetăţenii României. Nu poţi într-o astfel de situaţie, în care totuşi avem această epidemie în creştere în fiecare zi, să te joci de-a guvernul, de a vota sau nu propriul guvern, să o luăm de la capăt cu audierile de miniştri în comisii, totuşi e o glumă, ţara se află într-o situaţie de criză şi este nevoie de un guvern stabil. Noi am anunţat că vom participa la şedinţa de vot. Toţi colegii PSD vor fi prezenţi joi la şedinţa de învestire, urmând ca toate aceste lucruri să le hotărâm”, a afirmat Simonis.

PSD este hotărât să nu voteze Guvernul Cîțu

„Vom lua o decizie în acest sens în zilele următoare. În acest moment decizia este clară – de a nu vota Guvernul Cîţu – pentru că nu e nevoie de voturile noastre, având în vedere că PSD are 200 de parlamentari, iar celelalte grupuri care au anunţat şi propus acest premier au 265, având nevoie doar de 233 pentru a învesti acest guvern. Prin urmare, este datoria PNL de a strânge această majoritate, pare că o au, şi de a vota colegul propus pentru funcţia de prim ministru. Dacă au făcut această propunere în glumă, chiar şi în condiţiile acestei crize care este în creştere, vor fi taxaţi de români”, a mai spus Simonis.