LOVITURĂ de teatru în procesul legat de Dragnea! Este SCANDALUL momentului
CJ Teleorman nu vrea să se constituie parte civilă în dosarul Belina. Președintele CJ nu a considerat că prejudiciul stabilit de procurori e cel real.
Consiliul Județean Teleorman nu se constituie parte civilă în dosarul Belina, cel puţin nu în această fază a procesului. Aşa au decis consilierii judeţeni care au respins proiectul de hotărâre prin care se stipula acest lucru.
Dănuț Cristescu, preşedintele Consiliului Judeţean, cel care a şi condus şedinţa, a invocat lipsa unui prejudiciu clar stabilit.
Este vorba despre o parte a dosarului Belina în care fostul președinte al Consiliului, Adrian Ionuț Gâdea, este acuzat de săvârșirea infracțiunii de abuz în serviciu.
În adresa DNA prin care CJ Teleorman e informat de calitatea procesuală a fostului preşedinte este menţionat însă un prejudiciu de peste 5,5 milioane de lei.
Nu este prima oară când consilierii judeţeni din Teleorman refuză intrarea într-un proces legat de numele lui Liviu Dragnea. Şi în dosarul Teldrum, CJ Teleorman a refuzat să se constituie în parte civilă, tot prin votul aleşilor.
M-am angajat la site-ul capital.ro într-o perioadă în care online-ul aproape că nu exista, iar printul era, încă, la o așa de mare putere încât oamenii de la site erau percepuți, cumva, drept oaia neagră a redacției. Cineva ar putea spune că am fost un om cu viziune, care știa că epoca printului va apune. Ei bine, nu, n-am fost. Nu m-aș fi gândit niciodată că oamenii vor ajunge să citească știrile pe internet în felul în care le citesc astăzi: a apus până și epoca desktopului, iar știrile sunt consumate în proporție de 80% de pe telefon. Mediul ăsta care se numește online are o mare trăsătură: schimbarea, iar dacă tu, cel care lucrezi în mediul online, nu te adaptezi în permanență la schimbare, nu reziști. Altă cale nu e. Pentru mine, site-ul capital.ro reprezintă nu doar un loc de muncă, este însuși mediul în care m-am format ca om și în care am devenit persoana care este astăzi. Pentru mine, capital.ro este un mod de viață...
Informațiile publicate de capital.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.





