Locomotiva unui tren de pasageri a luat foc. 30 de persoane se aflau în el

Locomotiva unui tren de pasageri a luat foc. Compania Naţională de Căi Ferate CFR SA a anunțat că traficul este oprit temporar, pe raza Sucursalei Regionale CF Timișoara, între stațiile CF Șag și Vinga.

Conform sursei citate, în cursul acestei dimineți, la locomotiva trenului R 2612 s-a produs un incendiu.

Pompierii s-au deplasat imediat la fața locului și au acționat pentru stingerea incendiului. Se fac verificări la linia de contact.

Aceștia au desprins imediat vagoanele de locomotivă, iar oamenii au fost preluați de alt tren.

Trenurile au fost deviate

Potrivit Antena 3, din cauza unor lucrări desfășurate în zona Zam, traficul feroviar a fost deviat pe această rută, așa că incidentul din această dimineață a dat peste cap circulația trenurilor.

Din fericire, nu sunt victime. În tren se aflau aproximativ 30 de persoane.

Nu se cunoaște cauza izbucnirii incendiului.