LIVE TEXT Preliminarii Cupa Mondială 2026: Austria – România

LIVE TEXT Preliminarii Cupa Mondială 2026: Austria – România. SCOR 2 – 1

minutul 90+4: FINAL DE MECI! Pierdem la Viena și ne pregătim pentru următoarea partidă, cu Cipru, programată marți, pe Arena Națională.

minutul 90+4: GOOOL România! Florin Tănase înscrie după o lovitură de cap, chiar dacă, inițial, reușita fusese anulată pentru ofsaid.

minutul 90: Partida va fi prelungită cu patru minute.

minutul 85: Ultimele două schimbări în tabăra României! Nicolae Stanciu și Denis Drăguș sunt înlocuiți de Florin Tănase și Alex Mitriță.

minutul 79: MICULESCUUU! Atacantul FCSB-ului reia cu capul pe lângă poarta lui Pertz, la prima atingere de balon.

minutul 78: Mircea Lucescu mizează totul pe cartea atacului pentru acest final de partidă. Daniel Bîrligea și Dennis Man sunt înlocuiți de Denis Alibec și David Miculescu.

minutul 76: Ocazie mare pentru România! Șut trage puternic spre poartă, mingea este deviată, dar Pentz se întinde și reușește, totuși, să respingă în afara terenului.

minutul 72: Prima ocazie a României! Stanciu trage din lovitură liberă, dar Pentz reușește să respingă în corner. Este primul șut pe poartă al naționalei noastre din această partidă.

minutul 60: 2 – 0 pentru Austria! Sabitzer înscrie după un șut deviat de Chiricheș și Mihai Popescu. Portarul nostru a încercat să respingă în corner, dar fără succes.

minutul 46: S-a reluat jocul! Fără schimbări la pauză.

minutul 45: Un singur minut de prelungire pentru prima repriză!

minutul 44: Cartonaș galben Stanciu. Căpitanul României va lipsi la meciul următor cu Cipru, marți, 10 iunie pe Arena Națională.

minutul 42: Gol Austria, scor 1-0. Aruncare de la margine a lui Mwene, Wober prelungește cu capul pe spate până la Gregoritsch care reia din interiorul careului fără speranțe pentru Moldovan. Bară-gol!

minutul 40: Ocazie mare Austria. Șut violent al lui Schmid de la 20 de metri, Moldovan respinge spectaculos în corner.

minutul 39: A început să plouă din nou torențial la Viena.

minutul 34: Moldovan a intervenit excelent la reluarea lui Baumgartner din careul mic! „Tricolorii” scapă fără gol primit.

minutul 33: Ocazie mare Austria. Mwene centrează, Gregoritsch recentrează în fața porții noastre de unde reia periculos Baumgartner. Moldovan respinge în corner.

minutul 32: O nouă ocazie pentru Austria! Sabitzer a trimis în forță din lovitură liberă, dar Moldovan a fost din nou la post.

minutul 25: Sabitzer a șutat din nou pe poarta lui Moldovan, dar lovitura nu a avut destulă intensitate pentru a-i crea probleme goalkeeperului nostru.

minutul 19: Prima ocazie mare a meciului! Wober a reluat din câțiva metri din centrarea lui Lienhart, dar pe lângă poarta lui Moldovan.

minutul 10: Ocazie Austria! Sabitzer a șutat din afara careului, dar Horațiu Moldovan a prins în doi timpi.

minutul 7: Încă un penalty reclamat de România, după o incursiune a lui Dennis Man. Din reluări se observă cum fotbalistul Parmei a alunecat.

minutul 6: „Tricolorii” cer, din nou, penalty după ce Dennis Man a căzut în careu. Nici de data aceasta centralul partidei nu arată punctul cu VAR!

minutul 4: Austriecii au solicitat și ei penalty pentru un henț la Chiricheș, care a intervenit prin alunecare și a deviat balonul.

minutul 2: Drăguș a cerut penalty, după un contact cu Laimer în careul advers, dar arbitrul a lăsat jocul liber.

minutul 1: A început meciul de fotbal.

Echipele de start

Austria: Pentz – Wimmer, Wober, Lienhart, Mwene – Laimer, Seiwald – Schmid, Baumgartner, Sabitzer – Gregoritsch. Rezerve: Lawal, Schmid, Danso, Schlager, Posch, Arnautovic, Honsak, Grillitsch, Querfeld, Grull, Veratschnig, Friedl.

România: Moldovan – Raţiu, M. Popescu, Burcă, Bancu – Marin, Chiricheş, Stanciu – Man, Bîrligea, Drăguş. Rezerve: Niţă, Târnovanu, Ghiţă, Screciu, M. Marin, Alibec, Şut, Creţu, Miculescu, Tănase, Mitriţă, Sorescu.