Lista complicilor monstrului din Caracal: S-a aflat acum (SURSE)

Lista complicilor monstrului din Caracal: S-a aflat acum (SURSE)
Publicat de Gabriel Zamfirescu la 14 august 2019, 00:01

Alertă în cazul Caracal. S-a aflat lista completă a complicilor lui Gheorghe Dincă, monstrul care a șocat toată România. Sunt nume incredibile, dar și instituții care ar fi trebuit să se ocupe de acest caz. Familia Alexandrei Măceșanu a luat foc.

Ies la iveală amănunte cutremurătoare din cazul Caracal, cel care a șocat toată România. Cei de la Antena 3 au făcut publică lista cu posibilii complici ai lui Gheorghe Dincă. Sunt instituții care ar fi trebuit, de fapt, să se ocupe de cazul Caracal pentru ca acesta să nu capete o asemenea amploare și să nu se ajungă la atâtea crime.

Sursa citată spune că cel puțin unul dintre vecini, șefi din Poliția Caracal sau IPJ Olt, procurorii din zonă, lideri din clanurile interlope, dar și politicieni cu funcții importante în stat ar fi complici cu Dincă.

De altfel, unchiul Alexandrei, Alexandru Cumpănașu, a dezvăluit că cei de la DIICOT nu se rezumă la teoria lupului singuratic și că ia în calcul ipoteza ca Dincă să fi avut mai multți complici. „Am și le-am făcut la momentul potrivit aceste reproșuri și cu privire la comunicarea cu familia sau publică. E vorba de comunicarea cu populația. Este o luptă care nu se dă doar pentru acest copil minunat, care s-a dovedit un înger, un erou. Eu sper că este în viață. Oamenii din țara asta nu sunt concentrați pe caz că este un copil, ci pentru că și ei au copii. Nu aveți idee câte clanuri de muncă sunt în Italia și Spania pe acest subiect. Eu cred că DIICOT va avea multă muncă în următorii ani. Am să le reproșez și modul în care s-a făcut cercetarea la început. Lucrurile intră pe un făgaș normal totuși. Au început să meargă și pe alte piste. Încep să am încredere în ei”, a declarat Alexandru Cumpănașu.

 

Despre autor
Gabriel Zamfirescu

Numele meu este Zamfirescu Ionuţ Gabriel. Am o experienţă de aproape 20 de ani în presa scrisă, dar şi în televiziune. Aventura din lumea presei a început ca o pasiune nebună pentru sport, în general şi pentru fotbal, în special. Când încă eram pe băncile facultăţii am intrat prima oară în redacţia ziarului ProSport şi nu am mai plecat de acolo decât după ani buni. Abia în 2007 am decis să spun adio presei scrise şi să încerc să desluşesc tainele televiziunii. Tot de sport, bineînţeles. După aproape un an la Telesport, am început o nouă aventură de lungă durată la GSPTV. După şase ani grei, aventura din presa sportivă s-a oprit brusc. Am explorat pentru aproape un an şi jumătate mondenul, la Antena Stars, apoi am avut o scurtă aventură în online, la ştiripesurse.ro. După un an de zile în televiziune, la Digi24, am început aventura la capital.ro, unde sunt şi astăzi. După cum bine v-aţi dat seama, sportul, dar în special fotbalul sunt marile mele pasiuni. De pe această listă nu poate lipsi nici eterna politică, cu controversele acesteia.

Condiții de preluare

Informațiile publicate de capital.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.