Lira turcească a coborât la un minim istoric după ce partidul AKP a pierdut majoritatea
Lira turcească a coborât la un minim istoric după ce partidul AKP a pierdut majoritatea
Banca Centrală a Turciei a anunţat luni că va scădea dobânzile aplicate la depozitele în valută, în condiţiile în care lira a atins un nou minim istoric după anunţarea rezultatelor alegerilor legislative de duminică.
Începând de marţi, dobânzile la depozitele în dolari vor scădea de la 4 la 3,5% iar în cazul depozitelor în euro de la 2% la 1,5%.
Decizia Băncii Centrale a Turciei constituie o reacţie imediată la scăderea record înregistrată de lira turcească luni dimineaţa, când s-a depreciat cu peste 4% în raport cu principalele valute din cauza faptului că Partidul Justiţiei şi Dezvoltării AKP, islamo-conservator, aflat la putere din 2002, a pierdut majoritatea absolută în Parlament.
Luni, pieţele financiare turceşti au deschis în scădere puternică, Bursa de la Istanbul a pierdut 8%, iar în jurul orei 9,30 ora României afişa o depreciere de 5,5%. De asemenea, lira turcească a pierdut 4,11% din valoare în raport cu dolarul, fiind cotată la 0,3602 dolari, şi 4,34% în raport cu moneda euro fiind cotată la 0,3232 euro.
După anunţul Băncii Centrale, cursul de schimb al lirei s-a îmbunătăţit până la 2,76 lire pentru un euro – minus 3,75% şi 3,08 lire pentru un euro – minus 4%.
Conform rezultatelor scrutinului de duminică din Turcia, Partidul Justiţiei şi Dezvoltării a câştigat alegerile legislative, dar a pierdut majoritatea absolută în Parlament, obţinând doar 40,7% din voturi, ceea ce înseamnă că va dispune de numai 258 de locuri în Parlament, o situaţie în care formaţiunea preşedintelui Erdogan este constrânsă pentru prima dată să formeze un guvern de coaliţie.
Informațiile publicate de capital.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.





