Liderii UE se reunesc joi. Ce se va întâmpla cu finanțarea pentru revenirea economiei
Joi, șefii de stat şi de guvern din Uniunea Europeană, se reunesc într-o videoconferință. Totuși, nu există așteptări pentru o decizie finală privind modul în care va fi finanţată revenirea economiei după pandemia de coronavirus.
Anunțul a fost făcut de surse diplomatice şi oficiali, informează Reuters, citată de agerpres.
Luni, la o discuţie pregătitoare cu delegaţii statelor membre UE, Executivul comunitar le-a comunicat că, potrivit estimărilor sale, pandemia de coronavirus ar putea anula până la o zecime din PIB-ul continentului.
Totodată, sursele citate de Reuters susţin că, la discuţiile care au avut loc luni, Comisia Europeană le-a spus delegaţilor celor 27 de state membre UE că ar dori să finanţeze un nou fond de relansare economică via majorarea aşa-numitului plafon maxim din următorul buget comunitar.
Deşi acest buget acoperă perioada 2021-2027, Comisia cere o majorare temporară, în 2021-2022, a garanţiilor oferite de state pentru „resursele proprii” ale bugetului UE, ceea ce ar permite Executivului comunitar să strângă mai mulţi bani pe baza acelor garanţii.
Unele țări nu sunt de acord
Sursele diplomatice mai susţin că reprezentanţii unor state precum Austria, Germania, Olanda şi Suedia, renumite pentru că adoptă o politică fiscală conservatoare şi care până acum au refuzat ideea unei mutualizări a datoriilor în UE, au subliniat la reniunea de luni că un astfel de fond de revenire trebuie să fie unul temporar.
Vicepreşedintele Comisiei Europene, Valdis Dombrovskis, a apreciat săptămâna trecută că Uniunea Europeană ar putea avea nevoie de un fond de relansare economică în valoare de 1.500 miliarde de euro care să fie finanţat cu obligaţiuni garantate de statele membre.
Într-un interviu publicat în cotidianul german Handelsblatt, Valdis Dombrovskis a explicat că că Executivul comunitar lucrează la un nou instrument de finanţare, dincolo de contribuţiile naţionale care ajung în mod normal la bugetul UE pe şapte ani. Întrebat despre posibilitatea finanţării unui astfel de fond de relansare cu emisiuni de obligaţiuni în valoare de până la 1.500 de miliarde de euro, Dombrovskis a răspuns: „Pot să îmi imaginez un astfel de cadru financiar. Dar nimic nu a fost decis încă”.
Totul a început la 17 ani când am început facultatea de Psihosociologie. Mi-am dorit întotdeauna să le ofer celor din jur o claritate mai mare a lucrurilor care îi înconjoară, însă odată cu finalizarea studiilor mi-am dat seama că nu mă pot adresa unui număr atât de mare de persoane. Tocmai din acest motiv, am început programul de masterat din cadrul Facultății de Jurnalism, specializarea Managementul Instituțiilor Mass-media, loc unde am învățat cum să mă adresez unui număr mai mare de persoane și totodată cum să mă fac și auzită. Primul meu job a fost în cadrul publicației România Liberă, unde am lucrat în perioada programului de master timp de doi ani de zile. Aici m-am putut dezvolta, am putut scrie articole psihologice și nu numai. A fost ce mi-am dorit până la un momendat. A urmat apoi agenția de presă PS NEWS, iar în final am ajuns la Capital, un loc unde, spre deosebire de celelalte publicații pot fi abordate mai multe subiecte, de la mondene, lifestyle, până la politică și economică, lucru care mi-a lărgit orizonturile. Mă consider o persoană activă și dornică de noutate. Una dintre cele mai mari pasiuni ale mele este Kiteboarding-ul, un sport care antrenează atât psihicul cât și fizicul, un sport care mă ajută să creez să mă inspir și de asemenea, îmi dă vibrația pozitivă de care am nevoie. Pe lângă sporturile acvatice, am o pasiune și pentru domeniul auto, motiv pentru care, cele mai multe vacanțe din copilărie le-am petrecut în atelierul tatălui meu, învățând și ajutându-l cu tot ce avea nevoie. Viața însă, mi-a pregătit alte surprize plăcute.
Informațiile publicate de capital.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.





