Rămâne de văzut dacă această mişcare coordonată de apreciere este rezultatul unei colaborări între băncile centrale din regiune sau reprezintă un interes în creştere bruscă al investitorilor pentru astfel de plasamente.
Spre exemplu, forintul maghiar recupera în jurul orei 13.00 circa 1,1%, până la 307,434/euro, iar coroana cehă se întărea cu aproape 1%, până la 25,583/euro. Aprecierile consistente ale celor două monede s-au petrecut în doar câteva minute, iar tendinţa părea că se prelungeşte pe parcursul zilei. La aceeaşi oră, zlotul polonez se aprecia cu 0,6%, până la 4,4375/euro.
Pracftic, moneda naţională beneficia de cea mai redusă apreciere din regiune, de circa 0,4%.
Pe fondul calmării tensiunilor pe piaţa valutară legate de perechea euro/dolar, BNR a anunţat un curs de referinţă pentru dolarul american de 3,4074 lei, în coborâre cu 1,16 bani (0,34%).
Leul revine pe apreciere, în ton cu creşterea puternică a interesului pentru regiune
12 ianuarie 2012, 13:30
Ultima modificare în 12 ianuarie 2012, 15:30
Moneda naţională a încheiat joi seria de opt zile de scădere continuă în raport cu euro, BNR anunţând un curs de 4,3446 lei, în coborâre cu 0,41% (1,81 bani) faţă de ieri, în condiţiile în care în jurul orei 13:00 pe monedele din regiune s-a observat o mişcare concertată de întărire, în frunte cu forintul şi coroana cehă.
Etichete:
Publicat in categoriile: Știri economice
Ne puteți urmări pe Facebook, Telegram sau pe Google News
Publicat in categoriile: Știri economice
Ne puteți urmări pe Facebook, Telegram sau pe Google News
Pentru comentarii sau drept la replică, ne puteți contacta pe pagina noastră de Facebook
- Leul se depreciază cu pași mici
- Salariul mediu a crescut cu 2,3% în noiembrie. Unde au fost cele mai mari majorări
- Isărescu a atins ţinta de inflaţie în 2011, după patru ani de ratări! VEZI cât a fost creşterea preţurilor
- Decalajul dintre SUA și Europa se mărește: Wall Street a închis la maximul ultimelor 5 luni
- Leul, cade neîncetat. Cursul euro trece de 4,36 lei şi se apropie de maximul istoric
- De ce scad dobânzile și leul? BNR vrea un curs controlat cu volatilități mici, de +/- 1%
- Leul cade la minimul ultimei luni. Cursul euro trece de 4,35 lei
- Euro prăbușit la minimul ultimelor 16 luni. Cine pierde și cine câștigă?
- Astăzi aflăm cine va fi preşedintele Bursei
- Atacul de la Viena: Prima Casă ar putea rămâne fără valută