Aprecierea leului survenise încă de ieri după amiază, leul închizând sesiunea de luni la 4,4114/euro. Marţi dimineaţă, cursul fluctua în jurul nivelului de 4,41 lei, iar la un moment dat a coborât sub acest nivel, la 4,408 lei.
După ora 11:00 însă, cursul a început să urce treptat, de la 4,411 lei, astfel că referinţa BNR l-a găsit la 4,425 lei, ceea ce consemna o depreciere cu 0,3% faţă de închiderea de ieri.
În regiune, forintul maghiar se deprecia şi el chiar mai accentuat decât leul, cu 0,5%, până la 298,9/euro, în vreme ce zlotul polonez câştiga 0,06%, până la 4,1916/euro.
În ceea ce priveşte cursul dolarului american, BNR a anunţat o referinţă de 3,3243 lei, în scădere cu 0,49 bani (0,15%).


Te-ar putea interesa și: