Anunțul privind referendumul a stârnit îngrijorări serioase în toate capitalele europene. Îngrijorările sunt legate de un posibil refuz al grecilor de a aplica măsurile convenite recent de liderii europeni.
Orban spune că un asemenea scenariu va avea consecințe serioase nu numai asupra statelor din zona euro, ci și asupra întregii UE, inclusiv România.
În cazul unui răspuns negativ, putem anticipa falimentul mai multor bănci? ”E greu de anticipat care vor fi evoluțiile, dar este clar că ne putem aștepta la influențe negative. Toate deciziile liderilor europeni privind recapitalizarea băncilor au ținut cont de ce se întâmplă în Grecia. De aceea, refuzul de a implementa programul de austeritate va avea influențe și asupra sectorului bancar”,a precizat ministrul afacerilor europene.
Astăzi parlamentul elen a aprobat organizarea referendumului cu privire la pachetul de salvare de 130 de miliarde de euro, care va fi organizat în luna decembrie. ”Nu cred că autoritățile de la Atena mai pot reveni asupra acestei decizii, la cererea liderilor europeni, așa cum s-a vehiculat astăzi. Autoritățile din Grecia trebuie ajutate, dar trebuie avut grijă ca acest ajutor să nu fie considerat un amestec în treburile interne. De aceea, liderii europeni vor avea mari dificultăți în a defini modul în care vor susține Grecia”, a adăugat Leonard Orban.
Referendumul Greciei aprinde Europa
Ministrul german de finanţe, Wolfgang Schäuble, a făcut apel la Grecia să decidă „cât mai curând posibil calea pe care doreşte să meargă”, după anunţul surpriză al premierul elen Georgios Papandreou privind organizarea unui referendum cu privire la planul european de salvare a ţării, transmite AFP.
Planul decis săptămâna trecută la Bruxelles conţine „elemente cheie pentru un al doilea plan de ajutor pentru Grecia. Noi credem că Grecia este conştientă de responsabilităţile sale şi se va conforma deciziilor luate în comun şi în mod unanim”, a afirmat Schäuble într-un interviu acordat cotidianului regional Hamburger Abendblatt.„Ar fi util ca îndoielile legate de drumul pe Grecia doreşte să meargă să fie înlăturate cât mai rapid posibil”, a adăugat ministrul german, în contextul în care bursele europene şi mai ales acţiunile băncilor au intrat în degringoladă după anunţul premierului grec.
"Bombă pe pieţele financiare"
Anunţul organizării unui referendum în Grecia cu privire la planul de salvare negociat de partenerii europeni cu Atena este o "bombă aruncată pe pieţele financiare", a declarat guvernatorul Băncii Centrale din Taiwan.
"Aceasta înseamnă lansarea unei bombe pe pieţele financiare", a estimat guvernatorul Perng Fai-nan într-o intervenţie la postul de radio BCC din Taipei.

"Pieţele financiare instabile ar putea afecta economia reală. Sperăm ca Europa să-şi recapete stabilitatea. Dacă Europa este stabilă şi dacă euro continuă să existe, acest lucru este în beneficiul sistemului financiar global", a adăugat acesta.
Bursele europene şi în mod special valutele bancare au căzut ieri, după ce premierul grec Giorgos Papandreou a anunţat că va organiza un referendum la începutul anului 2012 asupra planului de ajutor european pentru ţară.