Prăbuşirea spectaculoasă a băncii de investiţii Lehman Brothers în septembrie 2008 a destabilizat profund sistemul financiar mondial şi a reprezentat cel mai mare faliment din istoria SUA.

‘Suntem mândri să anunţăm ieşirea Lehman de sub protecţia capitolului 11 şi intrarea în stadiul final al acestui proces – rambursările către creditori’, a declarat John Suckow, preşedintele Lehman. Acesta a adăugat: ‘Obiectivul nostru rămâne cel de a oferi creditorilor cele mai bune rezultate posibile, prin continuarea plasării strategice a activelor pentru a produce valori solide, de a căuta să rezolve cererile şi alte probleme aflate în litigiu şi de a gestiona cheltuielile conform cu procesul de dispunere a activelor’.

Noua conducere a Lehman Brothers Holdings va gestiona ‘lichidarea completă’ a activelor instituţiei. Tribunalului pentru falimente din Manhattan a aprobat în decembrie planul privind ieşirea Lehman de sub protecţia capitolului 11 al Legii falimentului şi începerea rambursării datoriilor către creditori, care au depus cereri pentru aproximativ 300 miliarde de dolari.

Lehman Brothers a depus cererea de intrarea sub protecţia legii falimentului pe data de 15 septembrie 2008, când avea active de 639 miliarde de dolari. Falimentul Lehman Brothers a fost de şase ori mai mare decât al oricărei alte companii americane şi a fost considerat catalizatorul care a declanşat criza financiară globală.
SURSA: Agerpres