"Pentru Ministerul Public, anul 2016 a fost unul de mare angajament pe mai multe planuri ale activităţii. În plan organizatoric sunt de remarcat îndeplinirea transparentă a procedurilor de numire a procurorului general şi a adjuncţilor săi, precum şi a procurorului şef DNA. În plan operativ se relevă reluarea şi avansarea urmăririi penale în marile cauze, precum şi desfăşurarea unei activităţi judiciare considerabile ca volum, eficacitate şi calitate. Toate acestea în condiţii de instabilitate legislativă, urmare a emiterii deciziilor Curţii Constituţionale, ce au impus reajustări permanente ale dreptului penal material şi ale procedurii penale", a afirmat Lazăr cu prilejul prezentării bilanţului activităţii Ministerului Public pe 2016.

El a precizat că Ministerul Public şi-a îndeplinit misiunea importantă în arhitectura instituţională a statului de drept, prevăzută de Constituţie.

"Alături de instanţele judecătoreşti, parchetele au exercitat autoritatea judecătorească, reprezentând în activitatea judiciară interesele generale ale societăţii, au apărat ordinea de drept, precum şi drepturile şi libertăţile cetăţenilor. Ministerul Public a contribuit la disciplinarea conduitelor, impunând standarde de conduită europeană, mai ales pentru funcţionarii publici", a menţionat şeful MP.

Procurorul general a susţinut că abordarea misiunii instituţionale are la bază Strategia Naţională de Apărare a Ţării pentru perioada 2015 – 2019 "O Românie puternică în Europa şi în lume", Strategia Naţională Anticorupţie şi Strategia Naţională de Reformă a Sistemului Judiciar 2015 – 2020.

"Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a mai dezvoltat un plan strategic propriu în conformitate cu recomandarea cuprinsă în Opinia nr. 11 din noiembrie 2016 a Consiliului Consultativ al Procurorilor Europeni cu privire la calitatea şi eficienţa muncii procurorilor, incluzând combaterea terorismului, a criminalităţii grave şi organizate. Intitulat 'Strategia Ministerului Public pentru consolidarea dezvoltării şi afirmării instituţionale pentru perioada 2017-2020', acesta constituie cel dintâi document programatic al instituţiei", a mai spus Lazăr. AGERPRES