Directorul executiv al companiei Bulgartransgaz, Kiril Temelkov, a declarat pentru agenţia Mediapool că lansarea conductei va avea loc cel mai probabil în aprilie sau mai. Iniţial, gazoductul trebuia să fie gata la sfârşitul anului trecut, apoi ministrul bulgar el economiei şi energiei, Dragomir Stoinev, s-a angajat că această conductă va deveni operaţională la 1 ianuarie 2014, însă nici acest lucru nu s-a întâmplat.

Întârzierea este cauzată de circumstanţe extraordinare legate de caracteristicile geologice ale părţii de sub Dunăre. În timpul sondărilor s-a dat peste un complex de calcar care împiedică lucrările. Temelkov afirmă că firmele româneşti care lucrează la tronsonul de sub Dunăre încă nu reuşesc să facă faţă problemelor geologice. Se aşteaptă ca lucrările de construcţie să se încheie spre sfârşitul lunii martie, după care vor începe testările întregii conducte. La început va fi o singură conductă, iar cea de rezervă va fi finalizată până în noiembrie.

Conducta va avea o lungime totală de circa 25 km, dintre care 15,4 km pe teritoriul Bulgariei, 5,2 km pe cel al României, iar 4,14 km reprezintă traversarea subterană a fluviului Dunărea. Totodată, vor fi construite şi două staţii de măsurare a parametrilor tehnici ai gazelor naturale. Conducta de gaze Giurgiu-Ruse va avea o capacitate maximă de transport de 1,5 miliarde metri cubi de gaze pe an dinspre Bulgaria către România, iar capacitatea dinspre România spre Bulgaria va fi de 500 milioane metri cubi pe an. Valoarea totală estimată a proiectului este de 24 de milioane euro, iar 8,9 milioane euro sunt asigurate de Comisia Europeană. Finanţarea din partea companiei bulgare Bulgartransgaz se ridică la 14 milioane euro, iar compania română Transgaz participă cu 10 milioane de euro.

Temelkov şi-a exprimat dorinţa să existe un interes din partea furnizorilor de gaze de a folosi interconectorul. Deocamdată, câteva companii româneşti, dar şi Overgaz şi Bulgargaz, din Bulgaria, şi-au manifestat interesul.

Sursa: Agerpres

Te-ar putea interesa și: