Un automobil Lamborghini a zburat cu avionul pe o distanta de 10.000 de km intre Qatar si Marea Britanie pentru o simpla revizie ce trebuia facuta intr-un service londonez.

Interesant este ca revizia a fost mult mai ieftina decat transportul dus-intors. Astfel, revizia masinii care apartine unui seic, a costat 4.514 euro, iar transportul dus-intors cu o linie regulata a companiei Qatar Airways a costat nu mai putin de 25.419 euro.

Masina, un Lamborghini Murcielago LP640, lansat de curand, are un pret de 241.000 de euro.

Stirea a starnit reactia luptatorilor pentru mediu care au declarat ca „poluarea produsa de un Lamborghini este deja foarte mare, cu atat mai mult efectuarea a 10.000 de km pentru o simpla revizie. Acest fapt reprezinta un nou varf al lipsei de respect fata de mediul inconjurator”.

Sursa: 20min.ch