Klaus Iohannis a dat ordinul chiar acum! Decizia zilei în România. Este obligatoriu

Klaus Iohannis a dat ordinul chiar acum! Decizia zilei în România. Este obligatoriu

Sursă: Dreamstime

Publicat de Valentina Drăgoi la 27 septembrie 2022, 13:36

Informația momentului de la Palatul Cotroceni. Președintele României, Klaus Iohannis, le-a dat ordin parlamentarilor. Ce a cerut șeful statului și ce trebuie să facă aceștia? Detalii venite chiar acum.

Președintele Klaus Iohannis a dat ordinul. Șeful statului le-a cerut parlamentarilor să nu modifice legile justiției, decât ţinând cont de ce a cerut Comisia Europeană. Acesta a explicat că pentru ca munca să aibă impactul așteptat în societate, este necesară o legislație clară care să asigure o funcționare cât se poate de corectă.

Iohannis a mai precizat că restrângerea competențelor DNA prin preluare unor atribuții de SIIJ și lipsa unui dialog sunt lucruri care afectează activitatea instituției.

„Restrângerea competențelor DNA prin preluarea unor atribuții de SIIJ, lipsa unui dialog, sunt numai câteva aspecte care au vizat activitatea instituției. Pentru ca munca dumneavoastră să aibă impactul așteptat de societate e nevoie de o legislație clară care să asigure corecta funcționare”, a spus șeful statului, la bilanțul DNA.

Klaus Iohannis le cere parlamentarilor să aibă grijă la modificările legilor justiţiei

Referitor la situația din domeniul justiției, Klaus Iohannis le-a dat ordin parlamentarilor să nu modifice legile justiției altfel decât în modul în care Comisia Europeană a recomandat ca acestea să arate, pentru ca România să poată scăpa de MCV.

Totodată, șeful statului a mai subliniat faptul că reforma justiției trebuie finalizată doar la recomandările Comisiei Europene. În ceea ce privește lupta împotriva corupției, Klaus Iohannis susține că acesta este un obiectiv al său, ca președinte.

În acest sens, spune șeful statului, este nevoie de politicieni, dar și de funcționari publici cât mai onești, inclusiv în mediul privat.

„Reforma justiției trebuie să fie finalizată în acord cu recomandările Comisiei Europene. Coincidența face ca acest bilanț să se prezinte în perioada în care Parlamentul dezbate legilor justiției.

Rezultatul dezbaterilor parlamentare trebuie să răspundă dezideratelor pe care le-am enumerat. Lupta împotriva corupției a fost și rămâne un obiectiv al mandatelor mele ca președinte al României. Avem nevoie de politicieni și funcționari publici onești, de o cultură solidă a integrității chiar și în mediul privat”, a mai spus Klaus Iohannis, marţi, la bilanțul DNA.

Klaus Iohannis, despre lupta împotriva corupției

Președintele României susține totodată că lupta împotriva corupției reprezintă, de fapt, lupta pentru o societate mai bună, iar implicarea DNA în acest sens este una extrem de importantă.

„Lupta împotriva corupției este sinonimă cu lupta pentru societatea mai bună pe care ne-o dorim. Ea nu trebuie să fie apanajul exclusiv al unei instituții, ci un angajament comun al tuturor factorilor decizionali.

În acest efort comun, acțiunea instituției dumneavoastră este una crucială pentru modernizarea statului și pentru prevenirea și înlăturarea conduitelor care riscă să îi încetinească sau chiar să îi blocheze dezvoltarea”, a mai punctat acesta.

Informații articol
Despre autor
Valentina Drăgoi

Totul a început la 17 ani când am început facultatea de Psihosociologie. Mi-am dorit întotdeauna să le ofer celor din jur o claritate mai mare a lucrurilor care îi înconjoară, însă odată cu finalizarea studiilor mi-am dat seama că nu mă pot adresa unui număr atât de mare de persoane. Tocmai din acest motiv, am început programul de masterat din cadrul Facultății de Jurnalism, specializarea Managementul Instituțiilor Mass-media, loc unde am învățat cum să mă adresez unui număr mai mare de persoane și totodată cum să mă fac și auzită. Primul meu job a fost în cadrul publicației România Liberă, unde am lucrat în perioada programului de master timp de doi ani de zile. Aici m-am putut dezvolta, am putut scrie articole psihologice și nu numai. A fost ce mi-am dorit până la un momendat. A urmat apoi agenția de presă PS NEWS, iar în final am ajuns la Capital, un loc unde, spre deosebire de celelalte publicații pot fi abordate mai multe subiecte, de la mondene, lifestyle, până la politică și economică, lucru care mi-a lărgit orizonturile. Mă consider o persoană activă și dornică de noutate. Una dintre cele mai mari pasiuni ale mele este Kiteboarding-ul, un sport care antrenează atât psihicul cât și fizicul, un sport care mă ajută să creez să mă inspir și de asemenea, îmi dă vibrația pozitivă de care am nevoie. Pe lângă sporturile acvatice, am o pasiune și pentru domeniul auto, motiv pentru care, cele mai multe vacanțe din copilărie le-am petrecut în atelierul tatălui meu, învățând și ajutându-l cu tot ce avea nevoie. Viața însă, mi-a pregătit alte surprize plăcute.

Condiții de preluare

Informațiile publicate de capital.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.