El a admis totuși, într-o emisiune televizată, că orice problemă în zona euro ridică probleme şi pentru ţările din UE.

"Noi ştim că în acest moment în Grecia se dezbate programul de guvernare al premierului. Şi aici discuţiile se duc în direcţia de a convinge opoziţia să fie de acord cu acest program de guvernare, fiind vorba despre un program pe termen lung. Altfel instituţiile financiare internaţionale vor fi foarte, foarte reţinute în ceea ce priveşte susţinerea Greciei. Şi din acest punct de vedere, sigur, toate ţările din această zonă, şi România s-ar putea să mai piardă din credibilitate. Dar, România, în acest moment stă bine", a spus șeful UDMR.

Întrebat dacă în Guvern se discută despre acest subiect, Kelemen Hunor a răspuns că "de fiecare dată noi discutăm, când e vorba de FMI, discutăm toate aspectele care au apărut, mâine (astăzi- n.r.) vom avea o şedinţă de guvern. Dar eu vreau să vă liniştesc, România, în acest moment nu stă rău, deci nu avem probleme. Nu avem probleme în sensul de a intra într-o criză mai adâncă sau într-o zonă cu risc mare".

El a mai precizat că BNR supraveghează tot ce se întâmplă în sistemul bancar. "Băncile mamă nu retrag fondurile, nu retrag banii, nu avem probleme. Noi nu putem asigura votul din Grecia dar eu ştiu foarte precis, în PPE au fost discuţii cu Opoziţia din Grecia să accepte acest proiect de austeritate a premierului socialist fiindcă altfel nu numai Grecia, nu numai România dar toată UE şi dumneavoastră ştiţi foarte bine va intra într-o dificultate, să spunem doar atât", a mai spus Hunor.