În eventualitatea pierderii sau furtului telefonului mobil, persoana care intră în posesia lui va avea acces la date şi informaţii confidenţiale, care pot facilita accesul la banii utilizatorului. Opţiunea Anti-Furt inclusă în Kaspersky Mobile Security Lite îl împiedică pe infractor să îşi ducă planurile la bun sfârşit. Telefonul furat poate fi blocat prin trimiterea unui mesaj special către terminal.
De asemenea, toate fişierele care conţin informaţii personale (contacte, date de conectare, mesaje, e-mail-uri, calendar etc.) pot fi şterse complet prin aceeaşi metodă. În plus, prin activarea opţiunii FIND, locaţia telefonului poate fi descoperită cu ajutorul Google Maps. Kaspersky Mobile Security Lite oferă şi posibilitatea filtrării mesajelor sau apelurilor nedorite.

Utilizatorilor care sunt foarte preocupaţi de securitatea smartphone-ului lor – persoane care îl folosesc pentru a stoca informaţii importante, pentru a interacţiona pe reţelele sociale şi pentru a trimite e-mail-uri şi mesaje instant – le este recomandat să ia în considerare versiunea comercială a suitei Kaspersky Mobile Security. Aceasta oferă o gamă mai largă de funcţii – inclusiv protecţie anti-virus, scanare la cerere şi în timp real şi actualizări ale bazelor de date anti-virus prin intermediul GPRS sau Wi-Fi.

Trecând la varianta plătită a soluţiei, utilizatorii primesc modulul Anti-Furt cu mai multe opţiuni, cum ar fi SIM Watch, care blochează telefonul imediat ce cartela SIM este scoasă. Versiunea comercială include şi funcţia Privacy, care permite blocarea memoriei telefonului, a fişierului cu SMS-uri şi a altor astfel de informaţii în cazul în care acesta este furat.

Trecerea la Kaspersky Mobile Security 9 este foarte uşor de realizat şi poate fi operată din interfaţa versiunii gratuite. Toate setările operate vor fi salvate. Kaspersky Mobile Security Lite este disponibilă în 13 limbi, putând fi descărcată din Android Market, urmând link-ul de mai jos:

https://market.android.com/details?id=com.kms.free&feature=search_result#?t=W251bGwsMSwxLDEsImNvbS5rbXMuZnJlZSJd