Agenţia Naţională de Dezvoltare din Ungaria, în colaborare cu Ministerul Dezvoltării Regionale şi Turismului din România, a lansat cea de-a patra solicitare de propuneri de proiecte la 10 decembrie 2010, cu o perioadă de depunere a aplicaţiilor de trei luni. Până la termenul-limită stabilit, a fost depus un număr record de proiecte, totalizând 342 de aplicaţii, cu 22% mai multe decât cele transmise spre evaluare în cadrul apelului de propuneri de proiecte precedent.
După finalizarea evaluării calitative a proiectelor, Comitetul Comun de Selecţie a decis să acorde finanţare, în valoare de aproape 19 milioane de euro, unui număr de 144 de proiecte. Valoarea maximă a finanţării nerambursabile FEDR care a putut fi solicitată in cadrul celei de-a patra solicitări de propuneri de proiecte a fost de 1 milion de euro.
60 dintre proiectele selectate acoperă prima prioritate a programului (îmbunătăţirea facilităţilor de transport transfrontalier, a comunicaţiilor şi protecţia mediului), în timp ce 84 dintre acestea vizează prioritatea 2 (cooperare în domeniul afacerilor, cercetare, dezvoltare şi inovare, educaţie, cooperare pe piaţa muncii, sănătate şi prevenirea riscurilor).
Proiectele vor fi implementate de către 316 parteneri, reprezentând autorităţi locale, regionale sau naţionale, instituţii publice, organizaţii non-profit şi instituţii de educaţie, care activează în aria eligibilă a programului de pe partea română a graniţei, în judeţele Satu Mare, Bihor, Arad şi Timiş şi, respectiv, în judeţele Szabolcs-Szatmár-Bereg, Hajdú-Bihar, Békés şi Csongrád din Ungaria. Contractele de finanţare pentru aceste proiecte vor fi semnate la începutul anului viitor.
Cel de-al cincilea apel de propuneri, pentru proiecte de dezvoltare a infrastructurii transfrontaliere, a fost lansat la 29 august 2011, cu termenlimită de depunere a aplicaţiilor la 31 ianuarie 2012. Fondurile FEDR făcute disponibile prin intermediul acestuia însumează 51 milioane de euro, la care se adaugă cofinanţarea naţională din partea Ungariei şi României (aproximativ 10-13%). Elementul de noutate al apelului de proiecte îl constituie faptul că permite, în cadrul acţiunii ce vizează dezvoltarea turismului, reabilitarea, reconstrucţia monumentelor istorice, a clădirilor sau obiectivelor cu impact asupra dezvoltării turismului şi dezvoltării culturale, iar, în baza acestora, dezvoltarea de pachete turistice cu impact transfrontalier, cum ar fi trasee religioase sau istorice, precum şi circuite concentrate în jurul patrimoniului cultural.
Până în momentul de faţă, au fost aprobate prin program, un număr total de 406 proiecte, cu o alocare financiară nerambursabilă de aproximativ 150,7 de milioane de euro din Fondul European de Dezvoltare Regională.

Te-ar putea interesa și: