Joe Biden a cerut analizarea situației extremismului din SUA
Președintele american Joe Biden a cerut echipei sale să analizeze situația extremismului din Statele Unite ale Americii, în contextul asaltului de la Capitoliu. Biden dorește și revizuirea instrumentelor aflate la dispoziția guvernului pentru a combate extremismul intern.
Joe Biden a cerut vineri echipei sale să realizeze „o analiză exhaustivă a ameninţărilor” pe care le reprezintă extremismul violent la nivel intern în Statele Unite ale Americii, după asaltul asupra Capitoliului din Washington comis de susţinători radicali ai fostului preşedinte Donald Trump, transmite EFE.
„Asaltul asupra Capitoliului, din 6 ianuarie, şi morţile tragice şi distrugerea pe care le-a provocat au demonstrat ceea ce ştiam deja: ascensiunea extremismului violent la nivel naţional este o ameninţare la adresa securităţii naţionale gravă şi în creştere”, a declarat purtătoarea de cuvânt a Casei Albe, Jen Psaki. „Vom confrunta această ameninţare cu resursele şi hotărârea necesare”, a adăugat ea.
Joe Biden a cerut o analiză exhaustivă
Pentru aceasta, Biden i-a cerut şefei comunităţii de informaţii Avril Haines să înceapă „o analiză exhaustivă a ameninţărilor” pe care le reprezintă acest tip de extremişti, mulţi dintre ei de extremă dreapta, cu ajutorul Biroului Federal de Investigaţii (FBI) şi al Departamentului pentru Securitate Naţională.
„Ne dorim o analiză bazată pe fapte pentru a putea elabora politici” care să răspundă acestei probleme, a explicat Psaki.
Joe Biden doreşte şi revizuirea instrumentelor aflate la dispoziţia guvernului pentru a combate extremismul intern şi a cerut un studiu în acest sens de la Consiliul pentru Securitate Naţională (NSC), organism însărcinat cu coordonarea politicii internaţionale şi de securitate a SUA.
Psaki nu a precizat când se vor încheia aceste analize şi când va anunţa administraţia Biden măsuri concrete.
Sursă foto: Dreamstime
A absolvit Facultatea de Litere și Limbi Străine din cadrul Universității „Hyperion” din București, specializarea română-japoneză, precum și Facultatea de Jurnalism din cadrul aceleiași universități. Lucrează în presă din 2018, când a debutat ca redactor la Bugetul.ro. Din 2019, lucrează ca redactor la Capital.ro, unde abordează teme sociale.
Informațiile publicate de capital.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.





