Capital: Orange este lider de piaţă în prezent. Va mai fi şi la sfârşitul mandatului dumneavoastră? Cum veţi menţine Orange pe prima poziţie?

Jean-François Fallacher: Orange este lider de piaţă de şapte ani. Eu sunt nou în companie, am venit de la 1 iulie şi am rămas impresionat de ceea ce am văzut aici. Am petrecut mult timp cu echipele Orange din Bucureşti şi din ţară şi am rămas plăcut impresionat de aceşti oameni. Ei reprezintă unul dintre motivele pentru care Orange este pe primul loc, angajaţii Orange – atât cei din magazine, cât şi cei care lucrează în departamentele tehnice şi customer service. Vrem să depăşim aşteptările clienţilor noştri şi de aceea sunt încrezător că vom rămâne liderul pieţei telecom din România.

Capital: Cum vedeţi piaţa telecom din România?

J-F.F.: Consider că piaţa telecom din România este foarte avansată. Aici sunt cele mai mici preţuri din Europa. Venitul mediu per utilizator (ARPU) este cel mai scăzut, între 6 și 7 euro. În Franţa acesta este 30 de euro. Îmi veţi spune că puterea de cumpărare a unui francez nu se compară cu cea a unui român, însă dacă faci o corelaţie între ARPU şi puterea de cumpărare a românilor tot este scăzut. Dacă vă uitaţi la serviciile pe care le oferim, de la calitatea vocii, acoperire, viteza la internet, România se poate compara cu majoritatea ţărilor din Vest, precum Spania, Marea Britanie, Belgia sau Franţa. Unde în Europa de Vest vei găsi internet gratuit la metrou? Ceea ce vreau să spun este că piaţa românească este foarte avansată, concurenţa este foarte activă, preţurile sunt foarte joase, iar calitatea şi varietatea de oferte pe care le poţi găsi pe piaţă sunt mai mult decât comparabile cu ceea ce găseşti în ţările din Europa de Vest.
Capital: Acestea sunt plusuri, există şi minusuri?

J-F.F.: Nu văd minusuri. Cred că România încă are potenţial de creştere şi, în ciuda analizelor care spun că rata de penetrare a serviciilor telecom este ridicată, cred că încă este loc de creştere. Dacă comparăm suma de bani pe care un român o cheltuieşte pe servicii telecom, faţă de un vest-european, putem afirma că România încă este o ţară în curs de dezvoltare şi credem că există potenţial. Văd multe oportunităţi şi văd o piaţă bună aici şi credeţi-mă că am văzut multe pieţe foarte avansate.

Capital: Va creşte şi numărul de clienţi?

J-F.F.: Credem că va creşte şi numărul de clienţi. Sunt anumite părţi din România unde există posibilităţi de creştere. Trebuie să ţinem cont că există persoane care au două sau trei carduri SIM.

Capital: Care sunt obiectivele Orange, planurile de viitor?

J-F.F.: Planurile sunt legate de clienţi, clienţi şi iar clienţi. Vom continua să investim în produsele şi serviciile noastre şi vom îmbunătăţi ceea ce numim experienţa utilizatorului. Vom încuraja adoptarea pachetelor de date, a smart­phone-urilor, dezvoltarea aplicaţiilor şi a noilor tehnologii mobile. Vom continua să investim în reţeaua noastră de distribuţie. În prezent, avem peste 700 de magazine Orange, iar numărul acestora va creşte în curând la 790. Vom extinde gama de smartphone-uri, care este cea mai bogată şi prin care ne diferenţiem de concurenţii noştri, telefoane care pot fi testate în magazinele Orange. Vom continua să investim în pregătirea angajaţilor noştri în cadrul proiectul Orange Sales Academy. Nu în ultimul rând, vom investi în reţeaua noastră. Numai anul acesta am investit peste 100 de milioane de euro. Oferim deja internet mobil 3G în Transilvania şi Moldova. Acum am început modernizarea reţelei în vestul ţării, Timişoara, şi vom acoperi 3G toată ţara până la mi­jlocul anului viitor. Vom avea cea mai bună reţea în ceea ce priveşte acoperirea şi viteza. Vreau să amintesc că în Bucureşti Orange oferă o viteză de transfer a datelor de până la 43,2 Mbps.

Capital: Inaki Berroeta, CEO-ul Vodafone, a declarat pentru Capital că vrea ca orice român să aibă un smartphone. Împărtăşiţi aceeaşi dorinţă?

J-F.F.: Evident, aş vrea ca fiecare român să aibă un smartphone. Clienţii care folosesc un telefon inteligent consumă mai multe servicii telecom decât restul clienţilor. Trebuie să fim realişti însă şi să acceptăm că va mai dura ceva timp până ce se va întâmpla acel lucru. Consider că Orange joacă un rol important în creşterea ratei de penetrare a smartphone-urilor pe piaţa din România, prin oferirea de subvenţii.

Capital: Ce procentaj din vânzările totale de telefoane reprezintă smartphone-urile?

J-F.F.: Nu pot să vă dau o cifră exactă, însă pot să vă spun că piaţa de smart­phone-uri creşte de la lună la lună şi de la an la an. Cele mai populare modele vin de la Apple, Samsung şi RIM (Blackberry). Orange are un parteneriat cu Deutsche Telekom, prin care încercăm să aducem pe piaţă cele mai noi telefoane inteligente şi tablete de internet, la preţuri avantajoase.

Capital:  Care consideraţi că este cel mai bun serviciu Orange?

J-F.F.: E dificil să alegi un singur serviciu Orange. Clienţii noştri folosesc servicii diferite. Trendul telecom este segmentarea, tinerii nu folosesc telefonul aşa cum îl folosesc adulţi, cetăţenii în vârstă nu folosesc telefonul ca aceia de 30 de ani. Clienţii folosesc serviciile în funcţie de nevoi.

Capital: Care sunt cele mai profitabile magazine Orange?

J-F.F.: Magazinele Orange care vând cel mai bine sunt cele din centrele comerciale din Cluj, Craiova şi Bucureşti.

Capital: Veţi mai oferi internet gratuit la metrou şi anul viitor?

J-F.F.: Noi am lansat internetul la metrou deoarece vrem, aşa cum am mai zis, să creştem numărul de smarpthone-uri şi rata de adopţie a internetului mobil în România. Internetul va fi gratuit până la finele anului şi, probabil, vom prelungi această perioadă, vom vedea. Vreau să precizez că internetul oferit de Orange este mai rapid decât al concurenţei, am făcut măsurători şi putem afirma cu încredere acest lucru. Viteza noastră este de 21,6 Mbps, iar a concurenţei este de 14,4 Mbps.

Capital: Cum va fi piaţa telecom peste zece ani?

J-F.F.: Cred că peste zece ani vom fi mai conectaţi, vor exista mai multe dispozitive, mai multe ecrane. În 2001 nimeni nu credea că vom folosi terminalele pe care le folosim în prezent. Cred că vor fi din ce în ce mai multe dispozitive conectate la internet, maşini, frigidere, contoare de energie şi de apă. Va fi o lume mult mai conectată, viteza la internet va fi mult mai mare.

Capital: Vor putea fi folosite smartphone-urile pe post de portofele electronice?

J-F.F.: Cu siguranţă. Orange are deja în portofoliul său telefoane compatibile cu tehnologia NFC, precum Blackberry Bold 9900. În prezent, lucrăm la un proiect cu restul jucătorilor din industrie pentru a lansa servicii NFC. Nu pot să vă spun când va fi gata, dar pot să vă spun că, în Franţa, această tehnologie este realitate. În Nisa se desfăşoară de un an de zile un proiect-pilot la care participă Orange, Primăria, compania de transport şi mai multe bănci. Oamenii plătesc cu telefonul mobil călătoriile de transport şi cumpărăturile.

Capital: Ce aţi face dacă nu aţi fi CEO Orange?

J-F.F.: Multe lucruri. Vin din sud-vestul Franţei, dintr-o zonă rurală. Îmi place viaţa la ţară şi dacă nu aş fi CEO asta aş face, aş locui la ţară şi m-aş ocupa de agricultură.
Cine este Jean-François Fallacher

 – Înainte de numirea sa la Orange România, Jean-François a fost CEO al Sofrecom, companie de consultanţă internaţională aparţinând Grupului France Telecom – Orange.

– Fallacher şi-a început cariera ca account director în cadrul departamentului de B2B, divizia de Corporate Sales. Ulterior s-a mutat în Olanda unde a fost marketing manager la EuroNet Internet, şi apoi Chief Operations Officer la Wanadoo Olanda.

– Fallacher a absolvit École Polytechnique şi École Nationale Supérieure des Télécommunications din Paris. Şi-a continuat studiile cu programul International Business Development la ESSEC Business School.