Japonia, prinsă în războiul comercial

Japonia, prinsă în războiul comercial
Publicat de CAPITAL la 1 noiembrie 2011, 08:51

Autorităţile japoneze au intervenit luni pe pieţele valutare, pentru a doua oară în decurs de trei luni, pentru a slăbi yenul japonez, după ce acesta a atins un nou record în raport cu dolarul american punând în pericol exporturile nipone, transmite AFP.

Ministrul japonez de Finanţe, Jun Azumi, a declarat presi că acţiunea Japoniei a fost una unilaterală dar nu a dorit să comenteze cu privire la amploarea intervenţiei.

Dolarul american a urcat până la 79,49 yeni, după ce anterior a coborât până la nivelul record de 75,32 yeni, cel mai scăzut nivel de după cel de al doilea război mondial. Intervenţia autorităţilor a avut efect şi asupra cotaţiei monedei euro, care se tranzacţiona pentru 111,25 yeni faţă de 107,06 yeni anterior.

‘Deşi am spus în repetate rânduri că vom lua măsuri decisive împotriva acţiunilor speculative de pe piaţă, din păcate acestea au continuat astfel că am ordonat o intervenţie la ora 10.25 (01.25 GMT)’, a declarat presei ministrul japonez de Finanţe, Jun Azumi.

Moneda japoneză a crescut constant în acest an deoarece este văzută ca o zonă de refugiu pe fondul crizei datoriilor din Europa. Însă aprecierea yenului constituie o lovitură pentru companiile japoneze, care se chinuie să-şi revină după cutremul şi tsunamiul din 11 martie, care au devastat nordul Japoniei.

Intervenţia de luni este prima după cea din luna august, când guvernul de la Tokyo a cheltuit 4.500 miliarde yeni (59 miliarde dolari) pentru a opri aprecierea yenului, şi a patra intervenţie după luna septembrie 2010.
SURSA: Agerpres

Informații articol
Etichete:
Condiții de preluare

Informațiile publicate de capital.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.