Japonia a anunţat în luna decembrie că a decis să înlocuiască vechile avioane de vânătoare F-4 cu noul avion multirol invizibil F-35, produs de compania americană Lockheed Martin, primele patru astfel de aparate urmând să fie achiziţionate în anul fiscal 2012 (care începe în luna aprilie). Autorităţile japoneze au vorbit atunci despre cumpărarea, în total, a 40 de avioane de acest fel, valoarea contractului depăşind 4 miliarde de dolari, scrie Agerpres.
Cu o săptămână în urmă, premierul Canadei, Stephen Harper, a evocat posibilitatea ca ţara sa să reducă numărul de aparate F-35 comandate, tot din cauza creşterii preţului. Anterior, chiar şi armata SUA a anunţat că va achiziţiona mai puţine aparate de acest fel decât prevăzuse iniţial.

Programul avionului de vânătoare F-35 este întârziat din cauza unor numeroase probleme tehnice apărute la primele exemplare produse. În ultimii doi ani, compania Lockheed Martin a mărit de mai multe ori preţul său, motivând decizia prin necesitatea remedierii acestor deficienţe.