Italia a împrumutat 8 miliarde de euro la o dobândă record

Italia a împrumutat 8 miliarde de euro la o dobândă record
Publicat de CAPITAL la 25 noiembrie 2011, 16:25

Italia a reuşit, vineri, să împrumute 8 miliarde de euro prin vânzarea de obligaţiuni guvernamentale cu scadenţă la şase luni, pentru care a plătit
cea mai mare dobândă din august 1997, de 6,5%, aproape dublă faţă de randamentul de 3,5% acceptat în urmă cu o lună, ceea ce a crescut îngrijorarea investitorilor cu privire la capacitatea celui de-al patrulea mare debitor al lumii de a face faţă datoriei sale de 1.900 miliarde de euro (aproximativ 120% din PIB).

Deşi costurile de împrumut ale Italiei se menţin la maximul ultimilor 14 ani, cererea ridicată a permis Trezoreriei italiene să atragă opt miliarde de euro pe şase luni (pentru care a plătit dobânzi de 6,5%) şi două miliarde de euro pe doi ani (pentru care statul a oferit dobânzi de 85). Banca Centrală Europeană cumpără obligaţiunile Italiei şi ale Spaniei de pe pieţe încă de la începutul lunii august, încercând să împingă în jos dobânzile plătite de cele două ţări.

Dobânda obligaţiunilor italiene de referinţă, cu maturitatea la zece ani, a sărit la 7,3% după licitaţia la şase luni, în urcare cu 0,19 puncte procentuale.

Emisiunea de obligaţiuni vine după  ce noul premier al Italiei, Mario Monti, s-a întâlnit cu membrii cabinetului pentru a discuta despre măsurile bugetare suplimentare menite să reducă datoria naţională şi de a impulsiona economia.

Informații articol
Condiții de preluare

Informațiile publicate de capital.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.