Isărescu: România a trăit de mai multe ori panică bancară

Isărescu: România a trăit de mai multe ori panică bancară
Publicat de CAPITAL la 6 martie 2012, 12:09

Guvernatorul Băncii Naţionale a României, Mugur Isărescu, a afirmat, marţi, că BNR are o rezervă substanţială de bani tipăriţi, de câteva zeci de procente din masa monetară, pe care speră, însă, să nu fie nevoie să o folosească.

"Banca Centrală are o rezervă de bani tipăriţi, care reprezintă câteva procente bune din masa monetară, şi sperăm ca acest stoc să nu fie folosit.
Sper că şi problema banilor tipăriţi va fi abordată cu mai mare atenţie, ca să nu degenereze în forma unor concepte sau înţelegeri care să dea naştere la panică. În istorie a fost o perioadă când s-au tipărit bani în neştire, dar aceasta a avut loc în condiţii de război.
România a trăit de mai multe ori panică bancară, în 1992, în 1994, iar ultima de proporţii a fost în 2000 şi nu am tratat-o cu sfaturi. La ghişeu, unde sunt mai mulţi care vor să îşi retragă banii, să ţii o predică despre cât de periculoasă este tiparniţa de bani ar creşte cererea de numerar", a spus guvernatorul băncii centrale.
Isărescu a explicat că în luna decembrie a fiecărui an masa monetară creşte în termeni reali cu 8-10% pentru că este luna în care se fac cadouri şi creşte cererea de numerar.

Informații articol
Etichete:
Condiții de preluare

Informațiile publicate de capital.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.