Guvernatorul BNR avertizează băncile comerciale că trebuie să acorde o atenţie sporită comunicării cu publicul. "Chestiunile de comunicare nu sunt deloc simple. Vedeţi cât sunt de complicate în toată lumea. Nu le neglijaţi!"
Băncile comerciale trebuie să explice în permanenţă publicului larg aspectele de bază ale activităţii bancare, pentru că lucrurile se uită şi, sub nicio formă, băncile nu trebuie să aibă pretenţia de la public să înţeleagă aspecte pe care banca nu le explică, a declarat astăzi guvernatorul Băncii Naţionale a României, Mugur Isărescu, în cadrul evenimentului Summer Banking Academy, organizat de Institutul Bancar Român. "Chestiunile de comunicare nu sunt deloc simple. Vedeţi cât sunt de complicate în toată lumea. Nu le neglijaţi! (…) Pentru publicul larg, revenirea, cu forme adecvate, la bazele activităţii bancare trebuie făcută în permanenţă şi cu inteligenţă. Lumea uită! Altminteri, apar atacuri, mai ales în momentele delicate de tensiuni economico-sociale, cel puţin pripite, le spun eu, dar ele sunt bazate şi pe neînţelegere. Sau cei care atacă se bazează pe neînţelegerea publicului. Şi, sub nicio formă nu trebuie să aveţi pretenţia ca publicul larg să înţeleagă cum funcţionează o bancă, dacă dumneavoastră nu îi explicaţi. Comunicarea nu trebuie să rămână la lucrurile complicate. Reveniţi de câte ori este cazul la baza activităţii financiare, într-o manieră frecventă şi continuă", s-a adresat guvernatorul băncilor comerciale.
Atenţie la imaginea sectorului bancar!
În opinia sa, lupta pentru imaginea sectorului sectorului bancar este o meserie pe care nu o poate face oricine. 'Trebuie oameni de specialitate", a menţionat şeful băncii centrale. Potrivit guvernatorului BNR, lumea trece prin transformări extraordinare, iar ideile simpliste, superficiale, care sar peste chestiuni fundamentale, prind la mase extrem de rapid, iar opinia publică influenţează politicul şi pot avea loc schimbări dramatice în legislaţie.
În plus, Isărescu a subliniat faptul că trebuie explicat foarte clar şi rolul băncilor în funcţionarea economiei de piaţă. "Mai ales în momentele delicate, nu uitaţi să explicaţi cât este de importantă intermedierea în funcţionarea economiei de piaţă. (…) Suntem acuzaţi că luăm apărarea băncilor, dar noi luăm apărarea unui sistem vital fără de care economia nu poate să funcţioneze. Luăm apărarea băncilor sau îl apărăm pe deponent? Dacă se creează o atmosferă împotriva băncilor se creează împotriva deponenţilor mici. De ce peste tot în lume sunt protejaţi deponenţii mici? Pentru că o criză mai mare decât o criză a depozitelor nu există", a mai spus guvernatorul BNR.
Înapoi la activitatea bancară de bază
Pe de altă parte, guvernatorul BNR susţine că băncile trebuie să revină la modelul clasic de business, de creditare pe baza resurselor atrase. "Mai toate băncile româneşti cu capital străin au primit de la băncile mamă precizări legate de faptul că trebuie să se finanţeze din resurse locale", a explicat Isărescu. El a subliniat faptul că este vorba şi de un proces de dezintermediere legat de problemele financiare ale băncilor mamă, dar reflectă şi o modificare de model de business. "Nu spun că trebuie să revenim la cal şi cowboy, ci revenirea la un banking clasic, care înseamnă o altă pregătire. Şi un alt tip de garanţii", a mai spus guvernatorul BNR.
Modelul clasic de finanţare înseamnă, în opinia guvernatorului, şi revenirea la finanţarea sectoarelor de bază ale economiei, respectiv a capacităţilor de producţie, a agriculturii, finanţarea afacerii cu un alt tip de garanţii, pentru că dacă băncile se limitează la garanţii imobiliare, rămân la discreţia acestei pieţe când vine vorba de recuperarea garanţiilor. Totuşi, guvernatorul BNR a vorbit şi despre provocările date de noua eră tehnologică, respectiv despre riscul de fraudă. "Sunt funcţii care trebuie dezvoltate, sunt costisitoare, suplimentare activităţii bancare, dar trebuie să fiţi pregătiţi pentru a minimaliza costurile pentru că altfel devin o povară", a avertizat guvernatorul BNR.
Sursa: AGERPRES