Evenimente Mica publicitate Abonamente Comunicate
CITEŞTE ŞI

Agricultură

Isărescu: Ce m-a frapat pe mine este că importăm foarte multe mere

Autor: | | 0 Comentarii | 872 Vizualizari

Guvernatorul Băncii Naţionale a României, Mugur Isărescu, este surprins de faptul că România importă foarte multe mere, deşi deţine 14% din totalul suprafeţelor cultivate cu meri din Uniunea Europeană.

"Ce m-a frapat pe mine aşa, am discutat cu colegii, este ca importăm foarte multe mere. Avem vreo 14% din totalul suprafeţelor cultivate cu meri, să spunem, din Uniunea Europeană, dar numai 3% din producţie. Bineînţeles că aici e vorba şi de îmbătrânirea livezilor. Ele trebuie înnoite. Dar faptul că dacă te uiţi la acest import în creştere de fructe, şi cu preţuri mai mari, nu sunt numai citrice, sunt produse care ar putea fi produse foarte bine de către România. De asemenea, la legume", a spus Isărescu, referitor la adâncirea deficitului comercial al României. 

Potrivit Raportului asupra inflaţiei, în cazul grupei de fructe şi legume, care explică o treime din deficitul comercial generat de mărfurile alimentare, este surprinzătoare contribuţia dominantă a produselor cu tradiţie pe plan local, precum mere, struguri, tomate, cartofi. 

"Făcând abstracţie de influenţa factorului sezonier, la toate aceste culturi, producţia din ultimii 10-20 de ani a stagnat sau chiar a scăzut, fenomen asociat, în primul rând, absenţei unor câştiguri în planul randamentelor, la care se adaugă restrângerea, în general, a suprafeţelor cultivate, inclusiv a suprafeţei serelor. De exemplu, oricât de neaşteptat ar fi din perspectiva potenţialului şi a tradiţiei locale, printre sursele importante ale deficitului comercial asociat fructelor se regăsesc merele, în condiţiile în care România deţinea în 2016 peste 10% din totalul suprafeţei cultivate cu meri la nivel european, dar numai 3,6% din totalul producţiei. Diferenţa dintre randamentele obţinute pe plan local şi cel mediu la nivel comunitar este chiar mai accentuată în cazul tomatelor, unde România deţine 9,1% din suprafaţa cultivată şi doar 2,4% din totalul producţiei", se spune în raportul prezentat de Isărescu. 

Conform documentului, producţia de legume şi fructe, în general, se plasează mult sub potenţial, activitatea investiţională precară a fermierilor reflectându-se negativ pe multiple paliere: mecanizarea lucrărilor, realizarea irigaţiilor, tratarea terenurilor cu îngrăşăminte, construcţia de sere, reconversia terenurilor, înlocuirea plantaţiilor pomicole şi viticole îmbătrânite cu plantaţii noi cu specii performante, insuficienţa spaţiilor de depozitare etc. În consecinţă, de multe ori, este mai avantajos pentru operatorii comerciali să se aprovizioneze de la furnizori externi, capabili să asigure fluxuri stabile în parametri cantitativi şi calitativi corespunzători. 

"În ceea ce priveşte alimentele de origine animală, în principal reprezentate de categoriile 'carne şi produse din carne', respectiv 'lapte şi produse lactate'(cu contribuţii la deficitul total de 13% şi respectiv 11%), se remarcă, pe lângă reducerea continuă a efectivelor, gradul excesiv de fragmentare a fermelor zootehnice. Situaţia se răsfrânge asupra capacităţii investiţionale a fermierilor, deci a randamentelor obţinute, producţia sectorială fiind, în plus, afectată de spaţii insuficiente de colectare, depozitare şi transport. Astfel, incapacitatea de a livra către verigile superioare ale lanţului de producţie marfă în conformitate cu cerinţele de ordin cantitativ şi calitativ ale acestora caracterizează nu doar segmentul vegetal, ci şi domeniul zootehnic", relevă Raportul BNR, prezentat de Isărescu. 

Capital - Comenteaza
Capital - Twitter
Printeaza

Alte articole

Pagina 1 din 2
SPUNE-TI PAREREA Capital - Comenteaza Acum poti comenta si prin intermediul contului de facebook. DETALII >>
Postarea comentariilor se poate face in doua moduri:
  • Prin formularul de la finalul articolelor.
  • Prin intermediul contului de Facebook: în acest caz postarea comentariilor se face instant. Daca nu aveti deja cont de Facebook il puteti crea de aici https://ro-ro.facebook.com/
Echipa CAPITAL.

EVZ

Doctorul Zilei

Animal Zoo

EVZ Monden

Ziare.com

Stirile Kanal D

AutoBild

Economica.net

Agrointeligenta

Capital - Articole similare

SPUNE-TI PAREREA Capital - Comenteaza Acum poti comenta si prin intermediul contului de facebook. DETALII >>
Postarea comentariilor se poate face in doua moduri:
  • Prin formularul de la finalul articolelor.
  • Prin intermediul contului de Facebook: în acest caz postarea comentariilor se face instant. Daca nu aveti deja cont de Facebook il puteti crea de aici https://ro-ro.facebook.com/
Echipa CAPITAL.

LASA UN COMENTARIU

Caractere ramase: 1000

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit. Site-ul Capital.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.