Ion Țiriac, despre Arenele BNR: „Nu am primit niciun răspuns de la niciun organism al statului. Așa că vom merge la tribunal așa cum am zis atunci”

Ion Țiriac, despre Arenele BNR: „Nu am primit niciun răspuns de la niciun organism al statului. Așa că vom merge la tribunal așa cum am zis atunci”
Publicat de Valentin Vioreanu la 23 noiembrie 2017, 09:17

Fostul președinte al Comitetului Olimpic și Sportiv Român, Ion Țiriac, a declarat, miercuri seara, că sportul românesc „stă extraordinar de rău” și că acum toți trebuie „să ne gândim cu tristețe unde am fost și unde suntem”.

„Trebuie să ne gândim cu tristețe unde am fost în sport și unde suntem acum. Pentru că stăm extraordinar de rău. De la 30 de medalii la Jocurile Olimpice în 20 de ani am ajuns la 3 medalii (n.r. — 5 medalii la JO 2016). Vina e a noastră, a celor care am condus și conducem sportul românesc pentru că nu am reușit să îi convingem pe cei care ne conduc să investească în sport și în sănătate”, a spus fostul tenisman, prezent miercuri la gala organizată de Asociația Presei Sportive (APS) cu ocazia împlinirii a 90 de ani de la înființare..

Țiriac nu este de părere că tenisul românesc merge bine. „Nu știu dacă Halep este cea mai bună sportivă a României, dar e de departe cea mai populară româncă din cauza sportului pe care îl practică. Dar tenisul românesc nu merge bine. Ar merge bine dacă am avea și la băieți 10 sportivi în primii 200 în lume. Dar acolo stăm foarte prost”, a adăugat el.

Fostul tenisman a precizat că nu a primit niciun răspuns la petiția trimisă către Guvernul României pentru reincluderea Arenelor BNR în circuitul sportiv. „Nu am noutăți despre Arenele BNR. Au trecut cele 30 de zile de când noi am semnat acea petiție, dar nu am primit niciun răspuns de la niciun organism al statului. Așa că vom merge la tribunal așa cum am zis atunci”, a precizat Țiriac.

La 10 octombrie, mai mulți foști și actuali jucători de tenis, printre care se numără Ion Țiriac, Ilie Năstase și Simona Halep au făcut o petiție către Guvernul României pentru reincluderea Arenelor BNR în circuitul sportiv, mai exact pentru transferul bazei din administrarea Băncii Naționale a României către statul român, pentru a putea fi modernizată și folosită.

AGERPRES

Informații articol
Etichete:
Publicat în: Arhiva
Despre autor
Valentin Vioreanu

M-am angajat la site-ul capital.ro într-o perioadă în care online-ul aproape că nu exista, iar printul era, încă, la o așa de mare putere încât oamenii de la site erau percepuți, cumva, drept oaia neagră a redacției. Cineva ar putea spune că am fost un om cu viziune, care știa că epoca printului va apune. Ei bine, nu, n-am fost. Nu m-aș fi gândit niciodată că oamenii vor ajunge să citească știrile pe internet în felul în care le citesc astăzi: a apus până și epoca desktopului, iar știrile sunt consumate în proporție de 80% de pe telefon. Mediul ăsta care se numește online are o mare trăsătură: schimbarea, iar dacă tu, cel care lucrezi în mediul online, nu te adaptezi în permanență la schimbare, nu reziști. Altă cale nu e. Pentru mine, site-ul capital.ro reprezintă nu doar un loc de muncă, este însuși mediul în care m-am format ca om și în care am devenit persoana care este astăzi. Pentru mine, capital.ro este un mod de viață...

Condiții de preluare

Informațiile publicate de capital.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.