Modificările aduse de Federaţia internaţională de tenis (ITF) asupra Cupei Davis, care schimbă în totalitate formatul competiţiei, a stârnit furia lui Ion Țiriac. El a susținut, pentru tennismagazin.de,  cei de la ITF care au fost de acord cu aceste  schimbări ar trebui să nu scape nepedepsiţi. Mai mult, Țiriac a spus chiar că ar trebui condamnaţi la închisoare pe viaţă. „Nu poţi să te uiţi la ce fac cu Cupa Davis. Strică 120 de ani de tradiţie, doar pentru bani. Ce legătură are asta cu sportul? Este cel mai ridicol lucru pe care l-am trăit vreodată. Aceşti oameni sunt bolnavi la cap. Nu au lovit niciodată vreo minge de tenis şi nu ascultă pe nimeni”, a comentat omul de afaceri.

Decizia în cauză a fost atacată la fel de vehement și în L’Equipe. Țiriac a susținut că este cel mai mare dezastru din istoria tenisului.

În opinia sa, este de neconceput aceaastă modificare. „18 echipe adunate într-o singură săptămână, cu meciuri de trei seturi, ce înseamnă asta? Totul doar pentru că cineva vrea să facă bani!”, a comentat Ion Ţiriac.

Te-ar putea interesa și: