"În aceste condiţii trebuie să stabilim prin lege o verificare anuală. Toţi cei care pleacă nu mai plătesc dări la finanţe. Nu li se ridică dreptul civil de vot, dar atunci când o fac votează pe liste separate. Anual administraţia trebuie să facă această verificare şi să scoată din populaţia stabilă cu drept de vot pe cei plecaţi", a declarat Ion Iliescu.

El a explicat că populaţia României nu mai este una stabilă, ci într-o continuă schimbare, din cauza migraţiei masive către Occident.

"Această instabilitate (n.r. – a populaţiei) rezultată din statistici este speculată de o manieră necinstită’, a susţinut Ion Iliescu.

Preşedintele de onoare al PSD a apreciat că ministrului demisionar al Internelor, Ioan Rus, nu i se poate reproşa ceva, dar consideră că acesta a greşit când a declarat public o cifră ‘inexactă’ în ceea ce priveşte de votanţi.

Ion Iliescu a calculat că dacă în urmă cu 20 de ani populaţia României era de 22 milioane iar în prezent eliminăm scăderea demografică de un milion-două milioane de persoane, pe cei două milioane de români plecaţi în străinătate şi cele patru milioane de persoane cu vârstă mai mică de 15 ani, rezultă cel mult 15 milioane de votanţi.

De asemenea, Ion Iliescu consideră că rezultatele referendumului din 2011 trebuiau finalizate în primul rând din punctul de vedere al numărului de persoane şi, ulterior, al bunurilor deţinute de fiecare sau al celorlalte aspecte.

Ion Iliescu susţine că factorii locali "nu au fost interesaţ" să actualizeze situaţia reală a numărului populaţiei.
Sursa: Agerpres