Iohannis, lovitura decisivă pentru Dragnea! Mișcarea prin care PSD va pierde alegerile

Iohannis, lovitura decisivă pentru Dragnea! Mișcarea prin care PSD va pierde alegerile
Publicat de Gabriel Zamfirescu la 9 mai 2019, 07:54

Peședintele Klaus Iohannis a intrat oficial în campania electorală pentru referendumul pe justiție. Șeful statului i-a dat lovitura decisivă lui Liviu Dragnea. Este mișcarea prin care Partidul Social Democrat (PSD) ar putea pierde alegerile.

Șeful statului, Klaus Iohannis, nu ratează nicio ocazie să-l lovească pe președintele PSD, Liviu Dragnea. Președintele României e în campanie electorală și vizează cât mai multe voturi. Acesta a deschis un subiect extrem de sensibil. Iohannis anunță că este de acord, de principiu, ca votul la alegeri să poată fi exprimat de cetăţeni care au 16 ani.

„În principiu, sunt de acord cu votul de la o vârstă mai fragedă, 16 ani pare ok, dar cred că ar trebui să începem să învăţăm şi despre democraţie un pic mai devreme, înainte de primul vot, pentru că nu dorim să ne aflăm într-o situaţie ca acum, când se merge la vot la 18 ani şi începi să înveţi lucruri despre alegeri când ai 38. În principiu, sunt pentru posibilitatea tinerei generaţii să voteze, dar în acelaşi timp suntem obligaţi să găsim o cale simplă şi clară să explicăm cetăţenilor europeni ce înseamnă votul, pentru că, dacă îi ascultăm doar pe politicienii care sunt în campanie electorală, vom gândi doar că votul este pentru orice, în afară de ceea ce ne interesează, în realitate votul este despre lucruri care ne preocupă, votul este despre viitorul Uniunii Europene, despre siguranţa cetăţenilor săi, a graniţelor sale şi despre un control echitabil, dar ferm a migraţiei, despre schimbările climatice, despre ceea ce facem cu teritoriul nostru. Toate acestea se reflectă în votul nostru pentru Parlamentul European. Puteam avea acolo grupuri care sunt responsabile şi vin cu un plan pentru viitor sau oameni care vin în Parlamentul European şi care spun că nu avem nevoie de fapt de Uniunea Europeană, ceea ce este contraproductiv. De aceea, este necesar să fim informaţi şi da, să dăm dreptul tinerilor să voteze”, a spus şeful statului la o dezbatere despre viitorul Europei, la care a participat alături de preşedintele Comisiei Europene, Jean-Claude Juncker, conform Agerpres.

La rândul său, Juncker a precizat că în chestiunea votului de la 16 ani Comisia Europeană nu are dreptul să intervină în cazul deciziei unui stat membru. „Comisia Europeană nu are dreptul să intervină în astfel de decizii la nivelul statelor europene. Răspunsul meu este că nu avem o astfel de competenţă”, a spus el, care a afirmat că în Luxemburg votul de la 16 ani este opţional.

„Când avem 16 ani am putut să votez partidul al cărui preşedinte am devenit acum 20 de ani şi aş face acelaşi lucru şi azi. Nu am învăţat nimic!”, a spus preşedintele CE.

 

Despre autor
Gabriel Zamfirescu

Numele meu este Zamfirescu Ionuţ Gabriel. Am o experienţă de aproape 20 de ani în presa scrisă, dar şi în televiziune. Aventura din lumea presei a început ca o pasiune nebună pentru sport, în general şi pentru fotbal, în special. Când încă eram pe băncile facultăţii am intrat prima oară în redacţia ziarului ProSport şi nu am mai plecat de acolo decât după ani buni. Abia în 2007 am decis să spun adio presei scrise şi să încerc să desluşesc tainele televiziunii. Tot de sport, bineînţeles. După aproape un an la Telesport, am început o nouă aventură de lungă durată la GSPTV. După şase ani grei, aventura din presa sportivă s-a oprit brusc. Am explorat pentru aproape un an şi jumătate mondenul, la Antena Stars, apoi am avut o scurtă aventură în online, la ştiripesurse.ro. După un an de zile în televiziune, la Digi24, am început aventura la capital.ro, unde sunt şi astăzi. După cum bine v-aţi dat seama, sportul, dar în special fotbalul sunt marile mele pasiuni. De pe această listă nu poate lipsi nici eterna politică, cu controversele acesteia.

Condiții de preluare

Informațiile publicate de capital.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.

Comentariile sunt închise.

Lasă un comentariu

Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.