„Președintele României, domnul Klaus Iohannis, a semnat luni, 27 iulie a.c., următoarele decrete:

Decret privind promulgarea Legii pentru modificarea, completarea și abrogarea unor acte normative, precum și pentru stabilirea unor măsuri de punere în aplicare a Regulamentului (UE) 2017/2402 al Parlamentului European și al Consiliului din 12 decembrie 2017 de stabilire a unui cadru general privind securitizarea și de creare a unui cadru specific pentru o securitizare simplă, transparentă și standardizată și de modificare a Directivelor 2009/65/CE, 2009/138/CE și 2011/61/UE, precum și a Regulamentelor (CE) nr.1060/2009 și (UE) nr. 648/2012 (PL-x 345/10.06.2020).

Decret privind eliberarea din funcția de judecător a doamnei Carmen Corina Fiț, președintele Secției de contencios administrativ și fiscal a Curții de Apel Alba Iulia – pensionare”, este scris pe site-ul administrației prezidențiale.

Ce decrete au fost semnate vineri

Preşedintele Klaus Iohannis a promulgat, vineri, legea conform căreia se acordă o majorare salarială de până la 25% personalului care ocupă o funcţie cu acces la informaţii clasificate secret de stat.

Legea are ca obiect de reglementare completarea anexei nr.VI la Legea-cadru nr. 153/2017, în sensul acordării unei majorări salariale de până la 25% personalului “care ocupă o funcţie cu acces la informaţii clasificate secret de stat” din familia ocupaţională de funcţii bugetare apărare, ordine publică şi securitate naţională.

„Personalul militar, poliţiştii, poliţiştii de penitenciare, precum şi personalul civil din sistemul de apărare, ordine publică şi securitate naţională care ocupă o funcţie cu acces la informaţii clasificate din clasa secret de stat beneficiază de un spor la salariul de bază/soldă de funcţie de până la 25%, în condiţiile stabilite prin ordin al ordonatorului principal de credite.

Categoriile de personal şi mărimea concretă a sporului prevăzut (…) se stabilesc în funcţie de locul de muncă şi certificatul/avizul de securitate deţinut, obţinut potrivit legii, precum şi de nivelul de secretizare al informaţiilor la care persoana are acces”, este scris în actul normativ.

Sursă foto: INQUAM