Comisia desemnată pentru a analiza ofertele aferente achiziţiei “Servicii de evaluare a Companiei Naţionale Poşta Română SA, în vederea redresării economice şi manageriale prin privatizare (majorare capital social) cu un investitor strategic care va deveni şi acţionar minoritar”, în valoare de până la 15.000 euro (TVA inclusă), a avut de ales între KPMG România şi Preciss Consulting.

Conform criteriilor de atribuire, câştigătoare a fost desemnată KPMG România care a oferit preţul cel mai scăzut, în valoare de 48.360 lei (inclusiv TVA).
Compania Naţională Poşta Română a încheiat trimestrul al III-lea al anului 2011 cu un profit de 472.000 lei. Compania a redus cu 13% cheltuielile, în primele nouă luni din acest an, comparativ cu perioada similară din 2010, şi cu 11% raportat la proiecţia bugetară pentru anul în curs, proiecţie conform Bugetului de Venituri şi Cheltueli aferent 2011.

CN Poşta Română SA este compania cu cel mai mare număr de angajaţi din România (peste 33.000 de angajaţi), cu cea mai mare reţea fizică de distribuţie (peste 5.000 de puncte de lucru şi 16.000 de puncte de acces fără personal) cu contribuţii la bugetul de stat de aproximativ 400 de milioane de lei anual.