ANAF a făcut anunţul: ÎNCEP CONTROALELE!

ANAF a făcut anunţul: ÎNCEP CONTROALELE!
Publicat de Valentin Gros la 22 decembrie 2015, 16:00

Inspecţia Muncii şi Direcţia Antifraudă din cadrul Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală (ANAF) vor demara controale, începând din luna ianuarie, la firmele care sunt suspecte de muncă la gri, a declarat, luni, Dantes Nicolae Bratu, inspector general de stat în cadrul Inspecţiei Muncii.

"Am semnat în protocol cu ANAF, cu direcţia de Antifraudă, având în vedere că sunt suspiciuni că există salariaţi care lucrează două ore, dar în fapt aceştia lucrează opt ore. Inspecţia Muncii nu are competenţă să sancţioneze aceste lucruri, le are ANAF şi atunci facem împreună control. O să demarăm controale împreună, începând din luna ianuarie", a spus Dantes Nicolae Bratu. 

Acesta a precizat că nu există o listă cu firmele care urmează să fie verificate şi nici nu există o durată prestabilită a campaniei. 

"Sunt suspiciuni şi vin din teren, de la inspectorii de muncă. Aceştia spun că au fost găsiţi salariaţi care lucrează două ore, trei sau patru ore, dar ei de fapt stau acolo mai mult. Ei au contract cu timp parţial. Francezii îi spun muncă disimulată. Noi îi spunem muncă la gri", a afirmat Nicolae Bratu. 

Potrivit datelor prezentate de şeful Inspecţiei Muncii, la 30 noiembrie 2015 în registrul general de evidenţă a salariaţilor erau 5.428.715 de salariaţi activi, 6.162.739 de contracte de muncă active, din care 1.109.460 cu timp parţial. 

AGERPRES

Informații articol
Etichete:
Publicat în: Social
Condiții de preluare

Informațiile publicate de capital.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.