Informaţii incredibile despre Kim Jong-un! De unde are Coreea de Nord bani pentru rachetele nucleare
Informaţii incredibile ies la iveală dintr-un raport al ONU, care priveşte sursele de finanţare ale Coreei de Nord pentru programul nuclear, dar şi modul în care ţara condusă de dictatorul Kim Jong-un evită embargourile internaţionale privind importurile.
Coreea de Nord îşi finanţează programul nuclear cu ajutorul hackerilor. Statul condus de Kim Jong-un a obținut aproximativ 2 miliarde de dolari după mai multe atacuri cibernetice asupra unor bănci și a altor entități, se arată într-un raport publicat de Organizația Națiunilor Unite (ONU). Organizaţia investighează cel puțin 35 de situaţii în care autoritățile nord-coreene au atacat instituții financiare în acest scop.
„Atacurile de amploare împotriva operațiunilor cu criptomonede permit Republicii Populare Democrate Coreene să obțină venituri care se depistează mai greu și care sunt mai puțin reglementate de legislația internațională decât sectorul bancar tradițional”, precizează raportul ONU.
Raportul Națiunilor Unite arată că sumele totale obținute de regimul de la Phenian prin intermediul acestor atacuri se ridică la 2 miliarde de dolari. În plus, Coreea de Nord ar încălca sancțiunile impuse de ONU prin intermediul unor ”transferuri ilicite”, reușind să importe inclusiv petrol și cărbune, în ciuda restricţiilor.
Consiliul de Securitate al ONU a impus o serie de sancțiuni împotriva Coreei de Nord în 2006, după primul test nuclear efectuat de ţara comunistă.
După mai bine de zece ani petrecuţi în domeniul monitorizării mass-media, am făcut un pas mic în direcţia potrivită şi m-am alăturat echipei Capital. Un pariu câştigător, zic eu. Mi-au plăcut dintotdeauna cuvintele şi puterea pe care acestea le pot avea în glasul sau peniţa potrivită şi nu pot decât să mă bucur acum de un banal, dar rar întâlnit “Îmi place munca mea!” Când nu mă găsiţi scriind în spatele unei tastaturi, mă veţi întâlni, deseori, tot la un calculator. Sau, în momentele perfecte, la volan, sus pe un munte şi bineînţeles, ca un taur care se respectă, în bucătărie!
Informațiile publicate de capital.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.





