În acest proiect, cercetătorii de la ISS colaborează cu Administrația Română a Serviciilor de Trafic Aerian (ROMATSA), care ar urma să fie și beneficiarul acestuia, potrivit romanialibera.ro. Proiectul „CONTUR“ ar putea preveni accidentarea pasagerilor, putând depista din timp zona cu turbulențe și părțile avionului care vor resimți cel mai puternic zdruncinăturile. „Pentru rezolvarea problemelor specifice generate de consecințele dramatice pe care fenomenele de turbulență le pot avea asupra activităților umane ce se desfășoară în atmosfera terestră și pentru a răspunde unor nevoi sociale concrete și presante, acest proiect își propune ca obiectiv general dezvoltarea unor tehnologii emergente pentru contracararea efectelor induse de curgerile turbulente ale respectivelor medii fluide“, spun cercetătorii de la ISS. Întregul obiectiv este structurat în două proiecte componente. Primul proiect component urmărește în principal dezvoltarea de metode și tehnici de detecție a turbulențelor în aer clar (CAT – clear air turbulence). Al doilea proiect component vizează completarea mijloacelor anti-turbulențe cu tehnologii de control activ al vibrațiilor.

Recent, pe plan internațional au fost înregistrate numeroase cazuri în care pasageri ai unor curse aeriene au suferit accidentări când aeronava a parcurs o zonă cu turbulențe. Unul dintre cele mai recente cazuri este cel în care a fost implicată o aeronavă Airbus A330-200 aparținând companiei Aerolineas Argentinas, ce efectua, pe 18 octombrie, o cursă de la Miami (SUA) la Buenos Aires (Argentina), având la bord 192 pasageri. Avionul a întâlnit turbulențe severe la aproximativ 167 km nord de Rio Branco (Brazilia), la o altitudine de 11.900 m. Căpitanul a raportat existența a 10-15 persoane rănite la bord și a solicitat ajutor medical pentru momentul aterizării la Buenos Aires pe aeroportul Ezeiza. După aterizare, 8 dintre pasagerii răniți au fost transportați la spital pentru investigații suplimentare.

Te-ar putea interesa și: